Archive for octombrie 2016

După-amiezi francofone la Suceava

octombrie 31, 2016

Miercuri, 2 noiembrie, începând cu ora 17:00, la Biroul Francez va fi proiectat filmul  Intouchables, în cadrul proiectului După-amiezi francofone la Suceava.

Intouchables (Invincibilii), lansat în anul 2011, este un film bazat pe întâmplări reale, dialoguri inteligente și umor de calitate, fiind unul dintre puținele filme aclamate de critici și iubite de public în egală măsură. Filmul a doborât atât recorduri de premii, cât și de box-office, fiind al treilea cel mai vizionat film din toate timpurile în Franța și primind 10 nominalizări la Premiile Cesar, premiul Cesar pentru cel mai bun actor (Omar Sy), precum și Tokyo Grand Prix pentru cel mai bun film la Tokyo International Film Festival.

Povestea filmului îl are în prim-plan pe Philippe (Francois Cluzet), un artistocrat înstărit care, în urma unui teribil accident cu parapanta, e nevoit să angajeze un asistent personal și, surprinzător, îl alege pe Driss (Omar Sy), un tânăr din suburbii, proaspăt ieșit din închisoare. Pe scurt, cea mai nepotrivită persoană pentru job. Lăsând la o parte lipsa lui de experiență, când vine vorba despre umor lucrurile se schimbă radical. Și astfel, toate barierele dispar, lăsând loc celor mai nebunești, ciudate și incredibil de amuzante aventuri, în care Philippe și Driss se antrenează constant, clădind o prietenie puternică.

Publicul prezent la proiecția filmului va avea posibilitatea de a intra în dialog cu noul lector de franceză din cadrul Universității „Ștefan cel Mare”, domnul Benoît Gustot. Intrarea este liberă.

Programul săptămânal și toate evenimentele organizate de Biroul Francez vor fi anunțate pe pagina de facebook: www.facebook.com/Biroul-Francez-Casa-Prieteniei .

Vă așteptăm la După-amiezile francofone la Suceava!

intouchables-affiche

Agenda mea – octombrie 2016

octombrie 31, 2016

Activitate la Cabinetul Parlamentar:

  • audiențe în cadrul programului săptămânal, întâlniri cu cetățenii, problematica vizând: situații sociale deosebite din municipiul Suceava, inițiative sau modificări legislative privind sistemul de învățământ, inserția în piața muncii, demararea și continuarea unor proiecte culturale, situația românilor din Diaspora, salarizarea personalului plătit din fonduri publice, termenele de soluționare a dosarelor depuse la ANRP;
  • redactarea de memorii, adrese și interpelări autorităților competente în vederea rezolvării problemelor venite de la cetățeni.

Activitate în Colegiu:

  • organizarea activităților săptămânale de la Biroul Francez Suceava;
  • organizarea vizitei domnului Eric Poppe, Presedintele Delegației Wallonie-Bruxelles la București, și a doamnei Liliana Lupușor, Director de proiecte în cadrul AUF, la Suceava – 05-09.10.2016;
  • implicare în constituirea Casei Româno-Chineze la Suceava;
  • participare la Conferința Avantajele integrării Republicii Moldova în UE. Perspectve și oportunități, organizată de Asociaţia pentru Prietenie din Bucovina – Biblioteca Bucovinei – 27.10.2016.

Activitate profesională:

  • în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava;
  • organizarea activităților în cadrul Centrului de Reușită Universitară;
  • organizarea Conferințelor susținute de prof. Johannes Kabatek la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava și sprijinirea demersurilor privind decernarea titlului de DHC acestuia în cadrul ceremoniei care a avut loc pe 19.10.2016;
  • participare (coordonator secțiune) la Colocviul internațional La traduction face à la complexité culturelle – 27-30.10.2016 .

Prezența în mass-media:

 

Blog Sanda-Maria Ardeleanu – “Cuvântul … dinspre și către mine …”:

Conferinţă pe tema integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană

Comunicat de presă

Voința Școlii a învins interesele politicului

După-amiezi francofone la Suceava

„La Suceava, am sentimentul că mă aflu într-o adevărată universitate francofonă”

La început de Nou An Universitar

Conferinţă pe tema integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană

octombrie 27, 2016

Astăzi, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, a avut loc Conferința Avantajele integrării Republicii Moldova în UE. Perspectve și oportunități organizată de Asociaţia pentru Prietenie din Bucovina.

fullsizerender img_2030 img_2044 img_2052

Comunicat de presă

octombrie 17, 2016

img_1931 img_1932

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava îi va acorda titlul de Doctor Honoris Causa domnului Johannes Kabatek, profesor la Universitatea din Zürich, Elveția

Miercuri, 19 octombrie 2016, ora 14.00, în Aula din corpul E, Senatul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava îi va acorda domnului Johannes Kabatek, profesor la Universitatea din Zürich, Elveția, titlul de Doctor Honoris Causa, acest eveniment constituind, în fapt, recunoașterea valorii și contribuției deosebite la dezvoltarea lingvisticii contemporane la nivel mondial, dar și un semn al aprecierii pentru buna și fructuoasa colaborare cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Răspunsul la Laudatio va fi rostit de Johannes Kabatek în limba română.

Cu o zi înainte, marți, 18 octombrie 2016, distinsul invitat va susține la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării două conferințe: ”Entre universalisme et particularisme: nouveaux regards sur les langues «globales» et les langues «minoritaires» în sala de lectură ”Mihail Iordache”, corp A, la ora 10.00, și respectiv ”Las Tradiciones discursivas en todas sus dimensiones” în Amfiteatrul ”Dimitrie Leonida”, corp D, începând cu ora 16.00.

Considerat unul dintre cei mai importanţi promotori ai integralismului lingvistic și ai studierii limbilor şi culturilor romanice în lume, discipol direct al lui Eugeniu Coșeriu (marele lingvist de origine română), Johannes Kabatek este autorul unei opere impresionante: peste 20 de volume de autor sau colective, peste 100 de studii și articole publicate în reviste de specialitate și peste 250 de conferințe susținute în întreaga lume.

Manifestările sînt deschise atât comunității academice, cât şi unui public mai larg, interesat de fascinantele probleme ale limbajului.

afis-kabatek

https://www.monitorulsv.ro/Ultima-ora-local/2016-10-17/USV-ii-va-acorda-titlul-de-Doctor-Honoris-Causa-profesorului-Johannes-Kabatek-de-la-Universitatea-din-Zurich

Un renumit profesor universitar din Elveția va primi titlul de Doctor Honoris Cauza din partea Universității Ștefan cel Mare Suceava

http://vivafm.ro/2016/10/17/universitatea-stefan-cel-mare-din-suceava-ii-va-acorda-titlul-de-doctor-honoris-causa-lui-johannes-kabatek-profesor-la-universitatea-din-zurich/

http://www.newsme.ro/actualitate/profesorul-johannes-kabatek-din-zurich-elvetia-va-primi-titlul-de-doctor-honoris-causa-la-usv

http://suceavalive.ro/johannes-kabatek-profesor-la-universitatea-din-zurich-va-primi-titlul-de-doctor-honoris-causa-din-partea-usv/

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava îi va acorda titlul de Doctor Honoris Causa domnului Johannes Kabatek, profesor la Universitatea din Zürich, Elveția

https://svnews.ro/universitatea-suceava-ii-va-acorda-titlul-de-doctor-honoris-causa-profesorului-johannes-kabatek-de-la-universitatea-din-zurich/81641/

http://impactfm.ro/universitatea-stefan-cel-mare-ofera-titlul-de-doctor-honoris-causa/