Archive for Decembrie 2009

22.12.2009

Decembrie 21, 2009

Stimată Doamnă Preşedinte,

Stimaţi Colegi,

20 de ani…

Sunt 20 de ani de la Revoluţia Română.

Încercând să interpretez semnele timpului în care trăim, mi-am amintit de un cunoscut text al semioticianului Umberto Eco, şi anume: „Gândirea slabă vs. limitele interpretării”.  Aici autorul combate unele teorii care susţin că nu există fapte, ci doar interpretări, spunând că „desigur, orice faptă dă naştere la interpretări diferite şi conflictuale” dar că, în acelaşi timp, „o curioasă calitate a faptelor este că se dovedesc rezistente la interpretările pe care nu le legitimează”.

Vremurile dezordonate în care îndrăznim să ne sistematizăm reflecţiile, de la un moment la altul, ne îngăduie verificarea adevărului în relaţia dintre fapte şi interpretarea lor.

S-au scurs 20 de ani de la răsturnarea regimului comunist dictatorial în România. “Modelul unui singur partid a fost abolit, au fost organizate alegeri multipartidice, economia centralizată a fost desfiinţată iar cenzura, abolită”, spune Denis Deletant, jurnalist, istoric şi consultant al BBC la Revoluţia din 1989.  Atunci când anticiparea faptelor, printr-o interpretare anticipativă, se confirmă, avem dreptul să ne bucurăm.

Revoluţia Română a însemnat revenirea la normalitatea modernităţii europene.

Astăzi ne bucurăm, în lacrimile trecutului, cu gândul la mâine.

Vă mulţumesc!

Cu deosebită consideraţie,

Deputat PD-L

Prof. univ. dr. Sanda-Maria ARDELEANU

Anunțuri

Scrisoare către un Ministru al Educaţiei ca un Moş Crăciun

Decembrie 21, 2009

Stimate Domnule Ministru Daniel Funeriu,

Ne-am acomodat de mulţi ani la dinamica, deloc reconfortantă, a „primenirii” instituţiei ministrului la Ministerul Educaţiei (pentru a numi generic un minister care îşi schimbă denumirea odată cu schimbarea miniştrilor) şi unde acum se face a 12-a nominalizare de ministru în 20 de ani.

Dascăli, părinţi, elevi şi studenţi ne pregătim, în Ajunul Crăciunului, să Vă primim aşa cum se cuvine pe Dumneavoastră, stimate Domnule Daniel Funeriu, noul nostru Ministru, căruia îi deschidem poarta speranţelor aşa cum o facem, an de an, când îl întâmpinăm pe Moş Crăciun.

Un nou Ministru la Educaţie ca un Moş Crăciun la o casă cu mulţi copii, astfel sunteţi perceput astăzi, la o audiere în plenul Comisiilor reunite pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport ale Parlamentului României, în pragul veselei sărbători a Naşterii Mântuitorului. Un nou Ministru al Educaţiei propus, poate, chiar pentru mântuirea unui sistem de care depinde întreg viitorul societăţii româneşti.

Bine aţi venit, Domnule Ministru! V-am aşteptat cuminţi şi putem să vă povestim cât de mult ne-am străduit pentru ca şcoala românească să nu sufere la atâtea schimbări de miniştri, proiecte de reformă, peticiri ale Legii educaţiei, experimente făcute pe seama noastră pentru prestigiul experimentatorilor.

Avem şcoli şi universităţi performante, avem olimpici recunoscuţi şi studenţi remarcabili, avem absolvenţi de înalte şcoli ce intră direct în elita profesioniştilor europeni şi internaţionali. Avem o cercetare ambiţioasă condusă de minţi strălucite. Avem un sistem în care ne place să identificăm „mărcile bunei tradiţii a învăţământului românesc”.

Şi pentru că am rostit frumos şi adevărat poezia Şcolii noastre, merităm cadoul Dumneavoastră, Domnule Ministru Daniel Funeriu: reforma întru modernizarea Şcolii, singura instituţie purtătoare de Ideal şi Modele. O reformă pe care să o începem în 2010 pentru următorii 20 de ani. O reformă pe care să o facem împreună, toţi actorii implicaţi în destinul şcolii. În fine, o reformă pe care, în calitate de vicepreşedinte al Comisiei Prezidenţiale pentru Elaborarea Politicilor în Domeniile Educaţiei şi Cercetării, aţi gândit-o şi aţi pus-o pe hârtie. Ne-am inspirat şi noi din ea şi vă rugăm să îngăduiţi câteva minute pentru a vă expune unele priorităţi, aşa cum le vedem noi, pentru primele şase luni ale mandatului pentru care Vă susţinem şi Vă încurajăm. Permiteţi-ne, prin urmare, să cităm dintr-un orizont de aşteptare pentru şcoala românească la 20 de ani de la Revoluţia Română.

I.       Pentru stabilitate şi continuarea bunelor tradiţii ale învăţământului românesc:

  1. Denumirea Ministerului (fără posibilitate de schimbare): Ministerul Educaţiei Naţionale;
  2. Ministrul: Personalitate recunoscută în domeniu care să ocupe prima poziţie şi în grila de salarizare din sistem;
  3. (Re)construirea demnităţii sociale şi a autonomiei profesionale a cadrului didactic (prin poziţiile ocupate în grila Legii salarizării unitare, prin constituirea unui set de drepturi ce derivă din profesia de dascăl);
  4. Promovarea şi aplicarea fermă a criteriilor de calitate menite să confere greutate tuturor diplomelor şi certificatelor eliberate în sistem (conform principiului: calitatea înseamnă livrare dar şi producere de cunoştinţe);
  5. O Lege a Educaţiei Naţionale suplă şi uniformă, în concordanţă cu cerinţele UE, dar puternic ancorată în realităţile româneşti (nevoi, mentalitate, infrastructură), elaborată pentru următorii 15 – 20 de ani.

II.    Pentru modernizarea sistemului de învăţământ şi educaţie:

  1. Democratizare, descentralizare, depolitizare şi debirocratizare;
  2. Finanţarea cu minim 7 % din PIB (din care minim 1% pentru cercetare);
  3. Formarea celor 8 competenţe recunoscute în spaţiul UE;
  4. Alocarea resurselor financiare şi a cifrelor de şcolarizare în funcţie de cerinţele pieţei forţei de muncă şi de îndeplinirea standardelor de calitate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, indiferent de statutul public sau privat al acesteia;
  5. Aplicarea unui program de măsuri eficiente de eradicare a oricărei forme de corupţie din sistem;
  6. Aplicarea unui program de măsuri menite să întărească controlul asupra utilizării banului public şi creşterea responsabilităţii factorilor implicaţi în gestionarea fondurilor;
  7. Formarea continuă prin şcoală şi universitate ca principali furnizori de educaţie – şansă a dezvoltării societăţii româneşti;
  8. Profesionalizarea managerială ca o soluţie pe termen lung de îmbunătăţire a managementului educaţional şi a performanţei în şcoala românească;
  9. Racordarea fermă a cercetării la învăţământul superior şi creşterea competitivităţii programelor de cercetare de la nivelul unităţilor de cercetare.

Domnule Ministru, vă dorim puterea de a uni în jurul Dumneavoastră şi al programului de guvernare în domeniul educaţiei toţi beneficiarii sistemului dar şi purtătorii bunelor practici de învăţământ şi educaţie, care vă privesc acum aşa cum îl privim pe Moş Crăciun: cu sfiala şi emoţia aşteptării dar şi încrederea şi speranţa împlinirii dorinţelor noastre.

Vă mulţumesc şi vă urez un mandat fructuos!

20 de ani…

Decembrie 17, 2009

            Sunt 20 de ani de la începerea Revoluției Române.

          Încercând să interpretez semnele timpului în care trăim, mi-am amintit de un cunoscut text al semioticianului Umberto Eco, și anume: „gândirea slabă vs limitele interpretării”.  Aici autorul combate unele teorii care susțin că nu există fapte, ci doar interpretări, spunând că „desigur, orice faptă dă naștere la interpretări diferite și conflictuale” dar că, în același timp, „o curioasă calitate a faptelor este că se dovedesc rezistente la interpretările pe care nu le legitimează”.

          Vremurile dezordonate în care îndrăznim să ne sistematizăm reflecțiile, de la un moment la altul, ne îngăduie verificarea adevărului în relația dintre fapte și interpretarea lor.

         Atunci când anticiparea faptelor, printr-o interpretare anticipativă, se confirmă, avem dreptul să ne bucurăm.

           Astăzi ne bucurăm cu gândul la mâine.

Victorie!!!

Decembrie 16, 2009

Voi sunteţi cei care m-aţi votat, cei care l-aţi votat pe Mircea Geoană sau cei care nu aţi ieşit la vot. De la toţi am învăţat câte ceva. Unii mi-aţi dat încredere şi speranţă pentru a continua reformele pe care le-am început, alţii mi-aţi dat o lecţie pentru greşelile pe care le-am făcut. Voi face tot ce-mi stă în putere să mă ridic la înălţimea aşteptărilor voastre şi să fiu Preşedintele de care România are nevoie.

Avem mult de lucru. Însă împreună vom reuşi.

Traian BĂSESCU


Dragi prieteni,

Suntem o echipă puternică! Eforturile noastre, ale tuturor celor care l-am sprijinit pe Traian Băsescu, au fost încununate de succes!  Încă o dată s-a dovedit că lucrul în echipă, motivația și lupta pentru un ideal pot susține cu succes marile proiecte.

Vă mulțumim pentru implicare si tot sprijinul acordat.

Cu deosebită considerație,
Deputat Sanda-Maria ARDELEANU