„La Suceava, am sentimentul că mă aflu într-o adevărată universitate francofonă”

În prima săptămână a anului universitar 2016-2017, la Universitatea suceveană au avut loc o serie de manifestări prilejuite de instalarea și preluarea postului de lector de franceză de către domnul Benoît Gustot.

Prezența la Suceava a unui nou lector de franceză reprezintă un deziderat la nivelul  comunității academice francofone și francofile, cu atât mai mult cu cât, începând cu 1998, timp de șapte ani, Universitatea „Ștefan cel Mare” a beneficiat, în cadrul Lectoratului francez, de prezența une persoane native de limbă franceză.

Benoît Gustot, fost profesor la Liceul Saint-Michel din Bruxelles, deținătorul a trei licențe în limbi și literaturi romane, lingvistică și inginerie lingvistică, pasionat de cultura francofilofonă și specializat în predarea limbii franceze la toate nivelele, a câștigat o competiție națională alegând Universitatea din Suceava pentru o perioadă de 6 luni, cu dorința de la prelungi stagiul pe întreg anul universitar. El este unul dintre cei 7 lectori de franceză din România, dorind să se implice atât în predarea limbii franceze cât și în desfășurarea unor largi activități culturale (teatru, film, scriere creativă).

La manifestările prilejuite de instalarea domnului Benoît Gustot au participat doamna Liliana Lupușor, responsabil de proiecte la Agenția Universitară a Francofoniei și domnul Eric Poppe, delegat la Delegația Wallonie-Bruxelles din București.

Întâlnirile cu conducerea universității, cu studenții și profesorii de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, Departamentul de Limbi și Literaturi Străine, cu elevi și profesori din învățământul preuniversitar, la Biroul Francez, au declanșat o adevărată „avalansă” de propuneri și proiecte de colaborare cu cele două instituții francofone la București. Rămâne să le transpunem în realitatea școlară, academică și culturală a Sucevei.

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: