Archive for Iulie 2015

Topul celor mai activi și inactivi parlamentari

Iulie 29, 2015

Pentru monitorizarea activității parlamentare am creat un indice cu ajutorul căruia am clasificat activitatea partidelor parlamentare, a deputaților și senatorilor la nivel individual în actualul mandat. Indicele activității parlamentare (IAP) reprezintă un instrument de măsură a gradului de implicare și activitate politică a aleșilor poporului în activitățile curente ale forului legislativ al României.

Pe baza celei de-a treia ediții a Raportului IAP care se raportează la primele 5 sesiuni parlamentare, 5 decembrie 2012- 30 iunie 2015, putem trage următoarele trei concluzii:

1. Cel mai harnic grup parlamentar este PNL care a înregistrat o creștere a IAP cu 85% în prezent față de iunie 2014, în primul an de la fuziunea dintre vechiul PNL și PDL. Numărul  deputaților a crescut astfel de la 36, câți erau în iunie 2014, la 115 în prezent, iar cel al senatorilor de la 19, la sfârșitul lunii iunie 2014, la 62 în prezent.

2. Femeile continuă să fie cele mai harnice din Parlament. Cele 66 de femei sunt în medie cu 48% mai active decât cei 488 de bărbați din Parlamentul României.

Femeile din Parlamentul României au un IAP de aproape 55, față de cel al colegilor bărbați, de peste 33. Femeile au reușit, de asemenea, în acest an să obțină poziții cheie în fruntea celor mai mari două grupuri politice: Alina Gorghiu este copreședinte PNL, în timp ce Rovana Plumb este președintele Consiliului Național al PSD.

Cele 53 de deputate sunt în medie cu 12,5% mai active decât cei 334 de deputați, iar cele 13 senatoare sunt cu aproape 83% mai active în medie decât cei 154 de senatori.

3. Cei 167 de senatori sunt în medie cu 8% mai activi decât cei 387 deputați.

IAP pentru Camera Deputaților are o valoare medie de 37,12 și a crescut cu 51% în prezent față de rezultate obținute în urma primelor trei sesiuni parlamentare (iunie 2014). IAP mediu pentru Senat este de 40,15 și a crescut cu aproape 60% în iunie 2015 față de rezultatele obținute în iunie 2014.

Găsiți în atașament Raportul IAP integral și clasamentul integral al celor mai activi și inactivi parlamentari până în prezent.

(29 iulie 2015, Comunicat de presă – Andreea Paul, Prim-vicepreședinte PNL)

Comunicat de presă

Iulie 21, 2015

Pentru evitarea oricăror ambiguităţi, mă văd nevoită, ca urmare a nominalizării mele repetate în aparițiile mediatice ale domnului deputat Ștefan Alexandru Băișanu, de a-mi exprima, încă o dată, poziția față de proiectul lansat de dramaturgul bucovinean Matei Vișniec acum doi ani, Bucovina – capitală culturală europeană.

Așa cum am declarat recent şi în emisiunea Ora de politică a domnului Mihai Chira, la televiziunea locală Intermedia, dar și în cadrul ședinței CLEX a PNL din data de 16 iulie a.c., SUSȚIN proiectul cu toată convingerea că bucovinenii trebuie să aibă dreptul la un altfel de cultură, instituționalizată, de anvergură, coerentă și condusă de oameni cu viziune, cu credibilitate, care se pricep la actul managerial cultural.

Nu cred, însă, într-un proiect de o asemenea amploare lansat într-o competiție internă de partid pentru primăria Sucevei.

Nu vreau ca un asemenea proiect să fie confiscat politic și sucevenii, care au dreptul să se exprime, de ce nu, chiar printr-un referendum, ca în țările civilizate, să fie păcăliți și induși în eroare. Nu vreau ca iniţiatorii proiectului, oameni de cultură cu prestigiu mondial, să fie atraşi într-o capcană politicianistă, întrebându-mă, de ce, până acum cei care imploră unitate în jurul ideilor şi valorilor, nu au fost auziţi pe acest teren.

Am susținut toate proiectele culturale care au ajuns către mine, printre care Ciocănești – Satul cultural al României (2014), o competiție de proiecte asemănătoare celei în cauză, sau Teatru la Suceava.

Atunci când deputatul de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu, ca reprezentant al sucevenilor în Parlamentul României, nu a fost susținut pe proiecte culturale de Administrația municipală, mi le-am asumat cu bună-credinţă şi curaj.

Pentru proiectul Bucovina-capitală culturală europeană nu am fost invitată la nici o discuție aplicată. Singura persoană care m-a invitat să depun propuneri pe o strategie culturală pentru Suceava este domnul deputat Ioan BALAN. Am lucrat și continuăm să o facem, într-un grup de specialiști. Pregătirea unui mega-proiect, precum Bucovina – capitală culturală europeană, poate dura câțiva ani, cei care au făcut proiecte știu lucrul acesta.

Sunt pregătită, ca întotdeauna, să particip efectiv la creionarea şi dezvoltarea proiectului, punându-mi energia și experiența în slujba acestui vis frumos, care este și al meu, de ani buni.

Bucovina – capitală culturală europeană nu poate și nu trebuie să fie un proiect de campanie. De altfel, nu putem face cultură cu patimă, agresivitate sau pe genunchi.

 

Prof. univ. DHC Sanda-Maria ARDELEANU

Deputat PNL Colegiul nr. 1 Suceava

14 iulie – Ziua Națională a Franței

Iulie 13, 2015

De Ziua Națională a Franței, adresez tuturor cetățenilor francezi, dar și francofonilor de pretutindeni, precum și prietenilor Franței, un gând de recunoștință pentru generozitatea de a împărtăși întregii omeniri valorile promovate de această democrație puternică: Libertate, Egalitate, Fraternitate. Îmi exprim speranța că toleranța și solidaritatea vor ajuta poporul francez să rămână mereu deschis cauzei unei lumi mai bune.

Vive la France! Vive la Roumanie! Vive l’amitié franco-roumaine! Vive notre francophonie!

Iulie 10, 2015

Vă invit să ascultați emisiunea D’Istrati, astăzi, ora 16:00, la Radio As.

logo