Activitate la Cabinetele Parlamentare din Centru și Ițcani:
– audiențe în cadrul programului săptămânal, întâlniri cu cetățenii; problematica a vizat: inițiative sau modificări legislative privind construcțiile reprezentative din România (pornind de la situația Casei de Cultură), asociațiile de proprietari, sistemul de impozitare, sistemul de educație, piața muncii;
– redactarea de memorii, adrese și interpelări autorităților competente în vederea rezolvării problemelor venite de la cetățeni.
Activitate în Colegiu:
– participare la acțiunea de screening populațional pentru controlarea tensiunii arteriale, a glicemiei și a greutății corporale organizată de Organizația Județeană de Tineret a PDL Suceava cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății – 06.04.2014.
Activitatea în Parlament:
– intervenție în planul Camerei Deputaților în vederea solicitării unui moment de reculegere pentru victimele masacrului de la Fântâna Albă – 01.04.2014;
– intervenție în planul Camerei Deputaților privind reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.74/2010 pentru modificarea unor acte normative din domeniul educaţiei şi cercetării (PL-x 522/2010/2014) – 14.04.2014;
– Declarație politică: Unde se duce taxa pe combustibil?– 01.04.2014;
– Declarație politică: Bucureşti şi Suceava unite în marele proiect al Francofoniei– 01.04.2014;
– Declarație politică: Tinerii din România nu-şi mai permit să urmeze o facultate – 01.04.2014;
– Declarație politică: Masacrul de la Fântâna Albă trebuie să apară în manualele de istorie – 08.04.2014;
– Declarație politică: Cum ar trebui să funcționeze „modelul francez” în politica românească? – 08.04.2014;
– Declarație politică: Şcoala, astăzi – 08.04.2014.
Activitate în cadrul Partidului Democrat Liberal:
– participare la ședința BPJ a PDL Suceava –10.04.2014.
Activitate profesională:
– în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava;
– inspecţii în vederea obţinerii gradului didactic I – satul Roșiori, comuna Răchiți, județul Botoșani și municipiul Botoșani;
– membru în comisia de evaluare a tezei de doctorat Langage de la rue et transgression langagière: Etude du discours hip hop sénégalais (autor M. Mamadou Drame) și participare la susținerea tezei – Dakar, Senegal – 25-29.04.2014.
Alte evenimente:
– participare la evenimentele organizate pentru comemorarea victimelor masacrului de la Fântâna Albă din 1941, la Rădăuți și Fântâna Albă (Ucraina) – 02.04.2014.
Prezența în mass-media:
– http://www.monitorulsv.ro/foto/DY0nvzyR/1
– http://www.radiotop.ro/campanie-gratuita-de-testare-a-glicemiei-si-tensiunii/
– http://www.senat.ro/StiriSenatDetaliu.aspx?ID=58D35BB5-6817-4575-AAA2-A07C1BFDD6B2
– http://www.jupanu.ro/exista-o-explicatie-2_2698
– http://www.crainou.ro/?module=displaystory&story_id=66791&format=html
– http://www.crainou.ro/?module=displaystory&story_id=66743&format=html
– http://www.crainou.ro/?module=displaystory&story_id=66790&format=html
– http://www.monitorulsv.ro/foto/mMVU0zyR/1
– http://www.radiotop.ro/deputata-ardeleanu-fericita-ca-moldovenii-nu-mai-au-nevoie-de-vize/
– http://suceavalive.ro/ardeleanu-despre-liberalizarea-regimului-vizelor-pentru-moldoveni/
Blog Sanda-Maria Ardeleanu – “Cuvântul … dinspre și către mine …”:
1 aprilie 1941 – masacrul de la Fântâna Albă
Declarație politică: Tinerii din România nu-şi mai permit să urmeze o facultate
Declarație politică: Bucureşti şi Suceava unite în marele proiect al Francofoniei
Declarație politică: Unde se duce taxa pe combustibil?
“Perspective studențești” nr.3/2014 – OSCER Suceava
Lansarea candidaților PDL la alegerile europarlamentare
Comemorarea victimelor masacrului de la Fântâna Albă – 02.04.2014
Ziua Mondială a Sănătății
Declarație politică: Şcoala, astăzi
Declarație politică: Cum ar trebui să funcționeze „modelul francez” în politica românească?
Declarație politică: Masacrul de la Fântâna Albă trebuie să apară în manualele de istorie
La mulți ani!
UEFISCDI, în pericol de desființare
Paște Fericit!
La mulți ani!
Cetățenii moldoveni „s-au eliberat de vize”