Archive for Ianuarie 2010

Cifra de scolarizare de la Universitatea „Stefan cel Mare” Suceava

Ianuarie 28, 2010

Universitatea „Stefan cel Mare” tocmai a trimis solicitarea pentru cifra de scolarizare pentru anul universitar 2010-2011. Prin urmare, am reinceput si anul acesta demersurile de sustinere a unor cifre de scolarizare nediscriminatorii pentru universitatile din Estul Romaniei.

In aceeasi perioada, anul trecut, interveneam pe aceasta problema in Comisia de invatamant a Camerei Deputatilor, ca proaspat membru al acesteia. Mi s-a raspuns cu superioritatea experientei si a „cutumei”: in alocarea locurilor de catre Ministerul de resort se au in vedere anumite criterii, printre care: conditiile pe care le ofera universitatea studentilor, perspectiva de dezvoltare a acesteia…Am sperat ca se va reglementa problema. Ea s-a „aranjat” ulterior, la solicitarea expresa a universitatii sucevene. Inclinam sa credem ca doamna Ecaterina Andronescu si-a amintit totusi si de discutiile purtate la Parlament!

Speram ca anul acesta chestiunea sa se rezolve din start, fara a mai fi nevoie de contestatii. Mai speram ca si Legea educatiei nationale ne va permite o reglare a acestei chestiuni. Universitatea din Suceava ofera conditii, are perspectiva de dezvoltare, a dovedit, prin locul pe care il ocupa in topurile nationale, ca este o universitate puternica.

Anunțuri

Pentru o lectura inedita a textului Legii bugetului (II)

Ianuarie 20, 2010

Bugetul unei țări e o construcție impresionantă. Textul său propriu-zis este acompaniat de zeci de structuri paratextuale, anexe, tabele, grafice, titluri, subtitluri. Un volum imens de muncă și materie cenușie care produce interpretări multiple, conflictuale, adesea, izvorâte din interese care ar trebui să fie, totuși, convergente. Și, într-un final, chiar devin convergente, confirmând, verificând un alt postulat guénonian conform căruia ”veritabila unitate nu este uniformitatea unor ființe lipsite de orice calități proprii”.

Mai mult decât atât, textul unui buget național, chiar în condițiile în care el reflectă o anumită ideologie, ca punct de sprijin și element de unitate discursivă, demonstrează, pentru a câta oară, ”insuficiența mentalităților individuale lăsate în voia  lor, chiar de ar aparține geniilor”. Operă colectivă, reflecție a unei gândiri profund altruiste, textul nostru de referință este, in același timp, o materia prima, în sensul de ”principiu pasiv al manifestării universale”, devenind, la fiecare accesare individuală, o substanță atunci când este pus în legătură cu forma și raportată la interesele particulare. ”Numerus stat ex parte materiae”, spune Sf. Toma d’Aquino, citat de René Guénon care își intitulează un capitol din Domnia cantității și semnele vremurilor,Materia signata quantitate”.

Textul bugetului național exprimă nevoi, mentalități, ideal, trecut, prezent și viitor, în egală măsură, optimism și raționalism, tradiție și modernitate, evidentiază ”caracterul sacru al activității omenești în totalitate”.

”In orice civilizație tradițională, orice activitate tradițională, orice activitate omenească era considerată ca derivând din principii”. Redactarea bugetului țării intră în categoria tradiției naționale (a se vedea referințele la acest text făcute de Mihai Eminescu), ”meseriile vechi și industria modernă” regăsindu-și locul la capitolul ÎNVĂțĂMÂNT prin prisma unei alte idei din sistemul filozofic inițiatic al lui Guénon: ”ceea ce trebuie este «trezirea» posibilităților latente pe care le are ființa în ea insăși”.

Textul Legii bugetului României îndeplinește și alte calități, ca de exemplu, ”unitate și simplitate” : ”Nevoia de simplificare, în ceea ce are ea ilegitim și abuziv, este o trăsătură a mentalității moderne”. O altă trăsătură ar fi transparența informației, ca ilustrare a ”mentalității moderne ce nu poate să sufere nici un secret”: ”neințelegerea dă naștere la ostilitate”, ”…vulgul încearcă întotdeauna o teamă instinctivă față de tot ceea ce nu înțelege”, ”…această oroare de mister [a lumii moderne] merge atât de departe, în toate domeniile, încât se întinde până și în ceea ce se numește ”viața obișnuită”. René Guénon ajunge până la a spune că ”o lume în care totul ar fi devenit public” ar avea un carater monstruos”.

Oricum, textul bugetului țării este un obiect public într-o lume în care e nevoie de repere naționale ”la vedere”, după cum e nevoie de prezervarea ”corolei de minuni” ce ne distinge ca oameni de alte ființe planetare sau universale.

Din perspectiva definiției raționalismului, principiile de construire a bugetului ne trimit spre ”credința în supremația rațiunii”, ”negarea a tot ceea ce este supraindividual”. Mai mult chiar, în spiritul raționalismului cartezian, conform căruia ”gândirea este bun simț” în sensul de ”lucrul cel mai bine împărțit din lume” (Descartes), bugetul țării devine ilustrarea strălucită a unor principii și concepte uitate sau necunoscute, dar folosite în virtutea tradiției culturale universale pe care o moștenim fără voia noastră.

Sanda-Maria ARDELEANU

Pentru o lectură inedită a textului Legii bugetului (I)

Ianuarie 19, 2010

Dezbaterea Proiectului Legii bugetului în Parlamentul României a reprezentat, printre altele, momentul unei rapide “reintrări în forma de legiuitor” a majorităţii covârşitoare a deputaţilor şi senatorilor uninominali. Obligaţi, în premieră absolută, să-şi evalueze priorităţile în colegiul pe care îl reprezintă chiar în perioada sărbătorilor de iarnă, pentru ca, în primele zile ale lui Brumar, să construiască amendamentele, să le trimită spre înregistrare echipelor de consilieri parlamentari însărcinaţi cu introducerea lor în textul legii, mai apoi, să le susţină în comisiile de specialitate pentru “avizul consultativ”, în fine, să le prezinte sau nu, de la caz la caz, în plenul celor două Camere reunite, timp de patru zile, parlamentarii nici nu şi-au dat prea bine seama că s-a încheiat anul vechi pentru a-l lăsa pe cel nou să se instaleze. O efervescenţă benefică pentru ţară  “a ţinut în priză” toată suflarea politică românească de luni bune încoace, iar trecerea în deceniul doi al mileniului trei s-a făcut discret, pe vârful picioarelor şi în şoaptă, ca într-o familie unde se aşteaptă naşterea unui prunc, “făt preţios”, deci cu mici probleme şi mari speranţe.

Proaspătul politician uninominal se distinge, de altfel, de politicienii uneori depersonalizaţi ai listelor, prin forţa iluziei, prin imaginarul politic nepervertit încă sau revigorat de încrederea celor mulţi care au dat votul lor pentru omul din spatele imaginii. Încrederea în dreptate şi în puterea de schimbare prin competenţele profesionale, prin altruism şi sinceritate îl învăluie pe parlamentarul de azi, motivat să caute febril soluţii menite să-i marcheze prezenţa activă pe harta colegiilor.

În aceste zile de “febră bugetară”am căutat, am propus, am combătut sub imperiul actualităţii imediate şi nicidecum metafizic, repetându-mi mereu principiul conform căruia aplicarea şi verificarea ideilor mele se poate face doar în contextul specific al reprezentării, de către mine, a unui important număr de indivizi, purtători ai aceloraşi idei, credinţe, idealuri.

Şi am găsit, într-o dimineaţă, strecurată cu bună intenţie pe biroul meu de deputat, o carte de referinţă: “Domnia cantităţii şi semnele vremurilor” de René Guénon, în varianta princeps: Le règne de la Qualité et les Signes des Temps (Gallimard,1945). Tradusă în română de Florin Mihăescu şi Dan Stanca şi publicată la Humanitas în 2008, lucrarea m-a trimis imediat către un alt titlu al aceluiaşi René Guénon, La crise du monde moderne (1931), publicată tot de Humanitas, în traducerea excelentă a Ancăi Manolescu în 1993, carte pe care o citisem descoperind un sistem filozofic iniţiatic şi bine coagulat, în cadrul căruia se detaşează semnele decăderii spirituale a civilizaţiilor în perioada modernă, din perspective tradiţionale occidentale şi orientale.

Mulţumindu-i prietenului pentru semn şi convinsă fiind de faptul că nici un semn nu e întâmplător în existenţa noastră, am replonjat în scrierea guénoniană, realizând că activitatea mea de deputat preocupat de înţelegerea filozofiei unui buget naţional aflat sub tirul criticilor drepte sau nedrepte are nevoie de o bază teoretică sugerată de Domnia cantităţii şi semnele vremurilor.

Am extras imediat două postulate: (1) “… tot ceea ce trebuie să se întâmple se întâmplă în mod necesar la timpul său, şi aceasta, adeseori, prin mijloace neprevăzute şi cu totul independent de voinţa noastră; graba febrilă pe care contemporanii noştri o pun în tot ceea ce întreprind nu poate face nimic împotriva acestui fapt …” şi (2) “Trăsătura principală a mentalităţii moderne este tendinţa de a reduce totul la punctul de vedere cantitativ şi, alături de aceasta, “individualismul”.

M-am aplecat asupra textului legii bugetului din această perspectivă, a faptului ce trebuie să se întâmple, a crizei lumii moderne, a disoluţiei principiilor (“absenţa desăvârşită a oricărui principiu implică un fel de contrafacere a principiului însuşi”, spune R. Guénon), a raportului calitate / cantitate, esenţă / substanţă (în tradiţia hindusă) sau formă / materie (în filozofia scolastică). Mi-am adus aminte şi de o formulare a unui coleg parlamentar care spunea că actualul buget naţional este “formă fără fond”, încercând să găsesc argumentele care să o susţină, dincolo de superficialitatea  clişeului lingvistic. Şi am găsit răspunsuri aşteptate pentru a fi citite, culese şi inteligent folosite: “ … nu e de ajuns să denunţi erorile şi să le faci să apară aşa cum sunt ele însele în mod real; …este încă şi mai interesant şi mai instructiv să le explici, adică să cauţi cum şi de ce s-au produs, căci tot ce există în vreun fel oarecare, chiar şi eroarea, îşi are în mod necesar raţiunea de a fi, şi dezordinea însăşi trebuie să îşi găsească loc, în cel din urmă, printre elementele ordinii universale ”.

Zile fierbinţi de discuţii colegiale pe tema bugetului ţării în Parlament. Mă întâlnesc cu un tânăr coleg deputat, distins intelectual şi fost ministru al culturii, devorator de cărţi. Schimbăm două vorbe despre buget, ajungem la criza lumii noastre , a lumii moderne, îl amintesc pe René Guénon …“Ah! Ce bine că şi în Parlament …” şi nu termină fraza, dându-şi seama că a început formularea enunţului său altfel decât şi-ar fi dorit-o. Continuă astfel: “Asta ar trebui să citească parlamentarii!. Ce părere aveţi despre un club  guénonist în Parlamentul României? ”

Vom reveni pe această temă importantă, o lectură inedită a textului legii bugetului, prin intermediul unor viziuni asupra realităţii, în încercarea de a descifra semnele vremurilor noastre, a timpului în care trăim. Din perspectiva reflecţiilor unui parlamentar.

Cine „nu iubeste Scoala romaneasca”?

Ianuarie 7, 2010

Am participat ieri, 5 ianuarie,  la sesiunea comuna a Comisiilor reunite pentru Invatamant, cercetare, tineret si sport ale Senatului si Camerei Deputatilor. Buna ocazie  de a demonstra ca aceste structuri parlamentare functioneaza ca un adevarat „partid al scolii”. Cum altfel sa evaluam o noua intalnire a grupului de lucru pentru interesele scolii romanesti in cadrul careia s-a votat doar pe criteriul „interesul scolii”, fiecare parlamentar sustinandu-si punctul de vedere asupra, in principal, a Legii bugetului, componenta EDUCATIE, in functiile de experienta personala, de nevoile unitatilor de invatamant din colegiile pe care le reprezentam in calitate de alesi in sistem uninominal.

Din punct de vedere tehnic, sedinta a decurs bine deoarece, de la data depunerii proiectului Legii bugetului in Parlament, parlamentarii au avut ragazul sa citeasca critic, sa propuna, astfel incat votul nostru sa fie unul argumentat, in cunostinta de cauza.De cele mai multe ori, falsele bariere dintre opozitie si putere cand e vorba de Scoala au disparut astfel incat, atunci cand propunerea s-a dovedit corecta, votul individual a reflectat punctul de vedere al profesionistului.

La aceasta sedinta comuna au participat Ministrul actual al Educatiei, Daniel Petru Funeriu, dar si fosti ministri,de data aceasta,  in calitate de parlamentari.

Este interesant sa observi discursurile fostilor ministri, cunoscandu-le discursul ca ministru. Ieri, o anumita reactie a starnit exprimarea doamnei prof. univ. dr., senator si fost ministru Ecaterina Andronescu, personalitate cu autoritate in sistemul de invatamant romanesc, care,acum  s-a plans de faptul ca „scoala romaneasca nu este iubita”. Desigur, contextul de comunicare era Bugetul si ce se mai poate face pentru ameliorarea lui desi, in linii mari, acest buget, pe care l-am si votat, consultativ, in Comisii, este unul care permite desfasurarea activitatii in sistem: continuarea marilor proiecte, dar si dezvoltarea altora, cu o grija suplimentara fata de cheltuirea banului public.Cine nu iubeste Scoala romaneasca, ne-am intrebat, atata timp cat reforma ei este o prioritate nationala? Cine nu iubeste Scoala romaneasca din moment ce toata lumea vorbeste despre Scoala, preocupandu-se  de destinele ei.O intrebare retorica, probabil, care se explicaprin schimbarea calitatii vorbitorului: de la ministru la cea de senator in opozitie.

S-a discutat operativ la sedinta de ieri, e adevarat, usor sub presiunea timpului, dar ne-am putut spune punctul de vedere, care a fost retinut si de care se va tine cu siguranta cont , macar ca punct de referinta.