Archive for Aprilie 2012

Agendă – aprilie 2012 –

Aprilie 30, 2012

Activitate la Cabinetul Parlamentar:

–          audiențe în zilele de: 11.04., 12.04., 19.04., 20.04., 26.04.2012 (problematica audiențelor a vizat consultanță și îndrumare pentru persoanele care s-au adresat cabinetului parlamentar în vederea obținerii unui loc de muncă în colaborare cu Agenția Județeană de Ocupare a Forțelor de Muncă Suceava pentru a facilita accesul la informații referitoare la posturile vacante în județ, rezolvarea unor probleme cetățenești și formularea unor propuneri legislative ce derivă din acestea, continuarea unor proiecte internaționale de colaborare, organizarea unor actiuni educativ-culturale, sprijinirea unor familii în vederea întocmirii documentației necesare obținerii unor ajutoare sociale etc.).

 

Activitate în Parlament:

 

–          http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.mp?idm=14&cam=2&leg=2008&pag=2&idl=1

–          Interpelare – 23.04.2012 – Ministrului Finanţelor Publice;

–          Declarație politică – “Hai în Bucovina!”  – 24.04.2012.

 

Activitate în Colegiu:

–          organizarea Serilor de Film Francez în cadrul Biroului Francez din Casa Prieteniei, acțiune care se desfășoară săptămânal în parteneriat cu Institutul Regional Francez din Iași ;

–          organizarea Festivalului Filmului Foarte Scurt (Très Courts)la BiroulFrancezdin Casa Prieteniei în parteneriat cu Institutul Regional Francez din Cluj-Napoca, Colegiul Național „Petru Rareș” și Consiliul Județean Suceava.

 

 

Activitatea în cadrul Partidului Democrat Liberal:

–          ședință BPJ – 26.04.2012;

–          participare la ședința de validare a candidaților PDL la Consiliul Local Suceava – 26.04.2012;

–          participare și intervenție în cadrul lansării canditaților PER.

 

Activitate profesională:

–          în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava.

 

 

Prezența în mass-media:

–          http://www.newsbucovina.ro/turism/43172/festivalul-filmului-foarte-scurt-in-curand-la-suceava – 29.04.2012;

–          http://www.newsbucovina.ro/politica/43084/sanda-maria-ardeleanu-sucevenii-asteapta-lamuriri-din-partea-presedintei-anat-odata-cu-scuzele-ce-se-impun-a-fi-adresate-tuturor-bucovinenilor – 24.04.2012;

–          http://www.monitorulsv.ro/Local/2012-04-06/Posturile-in-sistemul-sanitar-vor-fi-deblocate – 06.04.2012;

–          http://portal.radioiasi.ro/posturile-in-sistemul-sanitar-vor-fi-deblocate-a56511.html – 06.04.2012;

–          http://www.obiectivdesuceava.ro/v2/local/ministrul-sanatatii-s-a-declarat-incantat-de-cum-arata-spitalul-judetean-si-a-laudat-consiliul-judetean-si-primaria-pentru-implicare – 06.04.2012;

 

 

Blog Sanda-Maria Ardeleanu – “Cuvântul … dinspre și către mine …”:

Anunțuri

Festivalul Filmului Foarte Scurt (Très Courts) la Suceava

Aprilie 28, 2012

În zilele de 3, 4, 5 mai 2012, la CASA PRIETENIEI – Biroul Francez, va avea loc un eveniment cinematografic internațional de excepție, în premieră absolută la Suceava:  Festivalul Filmului Foarte Scurt (Très Courts), derulat simultan în 80 de orașe din întreaga lume. Evenimentul are în centrul atenției filmul de scurtmetraj, un gen cinematografic abordat din ce în ce mai des de către profesioniști, dar și de amatorii de pretutindeni.

Scurtmetrajele de pe 5 continente ajung pe ecranele de la Paris la Ramallah, de la Brasilia la Belgrad, Singapore, Geneva, Cluj‐Napoca, Budapesta, dar și la Suceava începând cu acest an.

Difuzarea internațională a festivalului face din acest eveniment ceva inovator. Aceleaşi filme aflate în competiție sunt propuse simultan în toate orașele participante,  contribuind  astfel la  crearea unor veritabile punți între culturi.

Pe lângă selecția filmelor străine, organizatorii din România ai festivalului au creat o competiție de filme foarte scurte românești, care sunt difuzate într-o serie de orașe din România, permițând astfel promovarea talentelor locale.  În urma apelului la participare lansat la începutul anului, Institutul Francez din Cluj-Napoca (coordonatorul manifestării pentru România) a primit 70 de filme foarte scurte, realizate, în general, de amatori sau de studenți în arte vizuale şi film, de la facultățile de profil din țară. Între acestea s-au aflat și două scurtmetraje realizate de  membrii  Clubului Video Art al Colegiului Național „Petru Rareș” din Suceava.

Juriul, format din reprezentanți ai organizatorilor, ai partenerilor și specialiști din domeniul audiovizual, a selecționat cele mai bune 18 filme foarte scurte (ficțiuni, animații, documentare sau filme realizate cu telefonul mobil), care formează  selecția românească a festivalului.

Inițiat în România în anul 2007, de către Institutul Francez din Cluj, când au fost antrenate un număr de 6 orașe din România, festivalul va derula în acest an Ediția VI-a, cuprinzând 23 de orașe între care și Suceava.

Evenimentul are loc la Suceava la iniţiativa Biroului Francez din cadrul Casei Prieteniei cu sprijinul logistic și financiar al Consiliului Județean Suceava şi al Cabinetului Parlamentar al doamnei deputat Sanda-Maria Ardeleanu. Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava, prin elevii săi, asigura promovarea evenimentului  printr-o campanie ce se va derula în perioada 30 aprilie – 5 mai.

Publicul spectator sucevean este invitat în zilele de 3, 4 și 5 mai,  la Biroul Francez din Casa Prieteniei, începând cu orele 17, să vizioneze și în același timp să voteze filmele prezentate în cadrul a 5 secțiuni :

– secțiunea  internațională ;

secțiunea «Paroles de Femmes» (o selecție de filme despre condiția femeii în lume) ;

secțiunea de filme foarte scurte românești ;

secțiunea inedită «Monde d’avant, Monde d’après» (care dovedeşte, în mini‐documentare şi ficțiuni, tulburările unei lumi în plină mutație) ;

– secțiunea tematică «Familiale» pentru copii peste 6 ani.

Menționăm că intrarea la acest eveniment este liberă, spectatorii neavând decât unica „obligație” de a avea asupra lor un instrument de scris, cu care vor completa buletinul de vot.

Detalii suplimentare referitoare la acest eveniment pot fi obținute de pe site-ul: www.trescourt.ro. Vă invităm să vizionaţi şi trailer-ul pentru România a Festivalului: http://www.youtube.com/watch?v=CzdgwLI63T0&feature=youtu.be .

Biroul Francez – Casa Prieteniei şi

Colegiul Național „Petru Rareș”,

prof. Viorel Ieremie

Această prezentare necesită JavaScript.

Vezi si: DOSAR DE PRESA

Declaraţie politică – 24.04.2012

Aprilie 23, 2012

Parlamentul României

Camera Deputaţilor

GRUPUL PARLAMENTAR AL PARTIDULUI DEMOCRAT LIBERAL

 

Declaraţie politică

 

“Hai în Bucovina!”

 

24.04.2012

 

 

Stimate Domnule Presedinte,

Stimati Colegi,

 

 

Numărul mare de turişti care au vizitat Bucovina în timpul Sărbătorilor Pascale din acest an nu este decât urmarea firească a unor demersuri substanţiale şi constante de promovare a zonei, iniţiate şi coordonate de autorităţile locale sucevene, sub sloganul „Hai în Bucovina!” În ultimii ani Bucovina, prin diversele sale asociaţii, a fost prezentă la cele mai prestigioase târguri de turism. Produs în Bucovina a devenit o marcă recunoscută în România şi nu numai, iar programe ca Paşte în Bucovina, Crăciun în Bucovina sau Hora Bucovinei au venit, în modul cel mai firesc, în întâmpinarea nevoii românilor din sudul, centrul şi vestul ţării de a descoperi şi alte zone turistice ale României. Activitatea turistică din judeţul Suceava a devenit o preocupare profesionalizată, anul acesta inaugurându-se şi Centrul Naţional de Promovare şi Informare Turistică Suceava, aflat în subordinea Consiliului Judeţean Suceava.

Declaraţiile recente ale Preşedintei Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), doamna Corina Martin, referitoare la numărul turiştilor prezenţi în Bucovina cu ocazia Sărbătorilor Pascale şi a desfăşurării Programului Naţional „Paşte în Bucovina” au stârnit stupoare în rândul multor cetăţeni ai Sucevei, al căror purtător de cuvânt sunt, în calitatea mea de deputat în Colegiul nr. 1 Suceava.

Faptul că doamna Preşedinte Corina Martin declară cu nonşalanţă că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) nu are mijloace de a contabiliza numărul de turişti din locaţiile turistice din ţară reprezintă o recunoaştere a lipsei de profesionalism la vârful ANAT. Ce să înţelegem din afirmaţia doamnei Corina Martin: că toate evaluările statistice de până acum referitoare la gradul de ocupare a spaţiilor cu destinaţie turistică, făcute publice de MDRT, reprezintă o făcătură, sunt o gogoriţă aruncată pe piaţă pentru a manipula opinia publică?

Mai grav, însă, mi se pare ca un preşedinte ANAT să se întrebe, deloc retoric: “ce-o fi în Bucovina de vin atât de mulţi turişti”. Necunoaştere, rea-credinţă, tupeu cu accente groteşti, interese oculte? Sucevenii aşteaptă lămuriri din partea doamnei Preşedinte ANAT, odată cu scuzele ce se impun a fi adresate tuturor bucovinenilor. De altfel, doamna Preşedinte a primit deja o invitaţie oficială de a vizita acest ţinut magic al mănăstirilor, Bucovina, pe care sperăm să o onoreze cât mai curând.

În speranţa că tot mai puţini români şi mai ales tot mai puţini oameni care au responsabilităţi în acest domeniu sau în altele conexe acestuia vor putea să declare că nu cunosc ce se află în Bucovina, cred că măcar din considerente profesionale preşedintele ANAT ar trebui să viziteze Bucovina, invitaţie pe care V-o adresez şi Dumneavoastră, stimaţi colegi deputaţi.

Vă mulţumesc!

 

Deputat PDL,

Prof.univ.dr. Sanda-Maria ARDELEANU

Întrebare – 23.04.2012

Aprilie 23, 2012
Parlamentul României
Camera Deputaţilor
Grupul Parlamentar al Partidului Democrat Liberal

 

ÎNTREBARE           

23.04.2012

 

Către: Domnul Bogdan Alexandru Drăgoi,

Ministrul Finanţelor Publice

De la: Prof. univ. dr. Sanda-Maria ARDELEANU

Deputat, Circumscripţia electorală nr. 35 SUCEAVA, Colegiul uninominal    nr. 1

Obiectul întrebării: Recuperarea sumelor de bani depuse pentru autoturisme Dacia

 

Stimate Domnule Ministru,

 

Readuc în atenţia Dumneavoastră problema celor 2066 de deponenţi ai sumelor de bani aferente achiziţionării unui autoturism Daciala C.E.C., care în decembrie 1989 şi-au transferat depunerile existentela Casade Economii şi Consemnaţiuni C.E.C.-S.A. către Banca Română pentru Dezvoltare – B.R.D., cu acelaşi scop.

Vă mulţumesc pe această cale pentru răspunsul la ultima noastră interpelare pe aceasta temă înregistrată cu nr. 7206A/07.09.2011 şi, în speranţa că situaţia se poate totuşi debloca, doresc să reamintesc o dată în plus necesitatea găsirii unor soluţii, fie şi alternative, în vederea recuperării unor prejudicii care nu implică un efort financiar important. În plan moral, însă această rezolvare înseamnă mult.

Vă rog, Stimate Domnule Ministru, să îmi comunicaţi care este poziţia Ministerului Finanţelor Publice în această chestiune la acest moment şi care sunt demersurile de la nivelul Ministerului Dumneavoastră în vederea soluţionării acestei probleme. Rezolvarea ei ar aduce satisfacţie unei categorii de cetăţeni discriminaţi în raport cu majoritatea deponenţilor care şi-au recuperat deja sumele.

Vă rog ca răspunsul scris şi oral să conţină estimarea datei la care ar putea fi rezolvată această solicitare.

Vă mulţumesc.

 

Cu deosebită consideraţie,

Deputat PDL,

Prof. univ. dr. Sanda-Maria ARDELEANU