Archive for the ‘Evenimente nationale si internationale’ Category

Comunicat de presă

Octombrie 17, 2016

img_1931 img_1932

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava îi va acorda titlul de Doctor Honoris Causa domnului Johannes Kabatek, profesor la Universitatea din Zürich, Elveția

Miercuri, 19 octombrie 2016, ora 14.00, în Aula din corpul E, Senatul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava îi va acorda domnului Johannes Kabatek, profesor la Universitatea din Zürich, Elveția, titlul de Doctor Honoris Causa, acest eveniment constituind, în fapt, recunoașterea valorii și contribuției deosebite la dezvoltarea lingvisticii contemporane la nivel mondial, dar și un semn al aprecierii pentru buna și fructuoasa colaborare cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Răspunsul la Laudatio va fi rostit de Johannes Kabatek în limba română.

Cu o zi înainte, marți, 18 octombrie 2016, distinsul invitat va susține la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării două conferințe: ”Entre universalisme et particularisme: nouveaux regards sur les langues «globales» et les langues «minoritaires» în sala de lectură ”Mihail Iordache”, corp A, la ora 10.00, și respectiv ”Las Tradiciones discursivas en todas sus dimensiones” în Amfiteatrul ”Dimitrie Leonida”, corp D, începând cu ora 16.00.

Considerat unul dintre cei mai importanţi promotori ai integralismului lingvistic și ai studierii limbilor şi culturilor romanice în lume, discipol direct al lui Eugeniu Coșeriu (marele lingvist de origine română), Johannes Kabatek este autorul unei opere impresionante: peste 20 de volume de autor sau colective, peste 100 de studii și articole publicate în reviste de specialitate și peste 250 de conferințe susținute în întreaga lume.

Manifestările sînt deschise atât comunității academice, cât şi unui public mai larg, interesat de fascinantele probleme ale limbajului.

afis-kabatek

https://www.monitorulsv.ro/Ultima-ora-local/2016-10-17/USV-ii-va-acorda-titlul-de-Doctor-Honoris-Causa-profesorului-Johannes-Kabatek-de-la-Universitatea-din-Zurich

http://suceavanews.ro/216040/social/educatie/un-renumit-profesor-universitar-din-elvetia-va-primi-titlul-de-doctor-honoris-cauza-din-partea-universitatii-stefan-cel-mare-suceava/

Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava îi va acorda titlul de Doctor Honoris Causa lui Johannes Kabatek, profesor la Universitatea din Zürich

http://www.newsme.ro/actualitate/profesorul-johannes-kabatek-din-zurich-elvetia-va-primi-titlul-de-doctor-honoris-causa-la-usv

http://suceavalive.ro/johannes-kabatek-profesor-la-universitatea-din-zurich-va-primi-titlul-de-doctor-honoris-causa-din-partea-usv/

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava îi va acorda titlul de Doctor Honoris Causa domnului Johannes Kabatek, profesor la Universitatea din Zürich, Elveția

https://svnews.ro/universitatea-suceava-ii-va-acorda-titlul-de-doctor-honoris-causa-profesorului-johannes-kabatek-de-la-universitatea-din-zurich/81641/

Universitatea „Ștefan cel Mare” oferă titlul de Doctor Honoris Causa

Anunțuri

Voința Școlii a învins interesele politicului

Octombrie 12, 2016

Am așteptat cu sufletul la gură această zi, venită parcă din dilema shakespeariană „a fi sau a nu fi”. Până la urmă, a fost să fie … concursul pentru ocuparea posturilor de director și director adjunct în școlile din România.

Opoziția politicului s-a transformat într-un spectacol grotesc. S-a încercat inventarea tuturor tertipurilor posibile – culmea, venite din minți de „oameni ai școlii”, dar care, de zeci de ani, au abandonat interesele Școlii, servind partidul … și având susținerea nelimitată a acestuia -, pentru împiedicarea unui concurs așteptat de 8 ani. Interese personale, interese de partid, ce mai contează. Au „decontat” doar generațiile de tineri care ar fi putut beneficia de o cu totul altă calitate a educației.

Astăzi este prima victorie reală a Școlii împotriva politicului: a început concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct, iar numărul înscrișilor este semnificativ: semn că s-a înțeles că Școala are șansa de a scoate mediocritatea și impostura de la vârful ei.

Mă bucur și trăiesc tensiunea acestui eveniment la vârful școlii românești, așteptând rezultatele finale.

Fac parte dintre profesorii – parlamentari care, nu o dată, s-au exprimat în favoarea depolitizării Școlii.

Tuturor candidaților, le urez multă baftă la probele de concurs!

La început de Nou An Universitar

Octombrie 3, 2016

La aniversarea Universității de Stat Moldova din Chișinău

Septembrie 28, 2016

Cea mai mare universitate din Republica Moldova, Universitatea de Stat Moldova (USM) de la Chișinău, parteneră cu Universitatea „Ștefan cel Mare”, împlinește anul acesta 70 de ani de existență.

Particip, zilele acestea, la o serie de manifestări închinate evenimentului aniversar, printre care un colocviu  internațional pe tema traducerii și a interpretariatului, dar și programul Școlii doctorale în cadrul căreia voi susține două conferințe, la inițiativa doamnei Decan Profesor habilitat Ludmila Zbanț, de la Facultatea de Limbi și literaturi străine, căreia îi mulțumesc în mod special pentru prietenia ce ne leagă de peste două decenii precum și pentru colaborarea excepțională cu universitatea suceveană.

Pe 30 septembrie, ca membru al colectivului didactic al acestei puternice universități (sunt Doctor Honoris Causa al ei, dar și Membru onorific al Catedrei de Filologie Franceză), la invitația Rectorului Gheorghe Ciocan, voi rosti un discurs solemn în ședința festivă a Senatului USM. Voi vorbi despre parcursul nostru comun, despre proiectele de cercetare care ne leagă, despre Masteratul internațional francofon de traduceri cu diplomă dublă Suceava-Chișinău, despre limba română, despre prezent,dar, mai ales, despre devenire.

În calitate de membru în Comisia de învățământ, știință, tineret și sport a Camerei Deputaților, de membru în Comisia Comună pentru integrarea europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova, voi susține ideea parcursului nostru comun în Uniunea Europeană, pașii fermi pe care îi facem pe calea democrației și a susținerii reciproce.

Am fost și continuăm pe același drum!

(Colocviul internațional al doctoranzilor organizat de CODFREURCOR, USM)

(Ședința solemnă a Senatului USM)

(Spectacol festiv dedicat aniversării a 70 de ani de la înființarea USM)