Archive for the ‘Media’ Category

Comunicat de presă

Septembrie 19, 2016
Biroul Francez își redeschide porțile miercuri, 21 septembrie, ora 17:00, cu proiecția filmului Jeux d’enfants, în cadrul proiectului După-amiezi francofone la Suceava.
 
Filmul  Jeux d’enfants (2003), regizat de Yann Samuell și avându-i în distribuţie pe Guillaume Canet și Marion Cotillard, prezintă povestea complicată de dragoste a lui Julien și Sophie.
 
Proiecțiile de film francez vin, și anul acesta, ca o avant-premieră a programului pe care Biroul Francez îl pregătește publicului sucevean, francofon și francofil.
 
Programul săptămânal și toate evenimentele organizate de Biroul Francez vor fi anunțate pe pagina de facebook: www.facebook.com/Biroul-Francez-Casa-Prieteniei .
 
Vă așteptăm, din nou, la După-amiezile francofone la Suceava!
affiche-jeux-denfants

Învățământul profesional – un pas înainte spre revigorare!

Aprilie 6, 2016

Comisia pentru Învățământ din Camera Deputaților a votat amendamentele aduse propunerii legislative privind „Bursa Investitorului” prin care am propus acordarea de facilități fiscale pentru investitorii care doresc să investească în învățământul profesional: în burse și echipamente pentru școli.

Pentru a crește calitatea și atractivitatea învățământului profesional, statul are nevoie de un partener puternic — de mediul de afaceri care știe cel mai bine care sunt nevoile pieței în materie de calificări și cunoștințe necesare pentru absolvenții de astfel de școli.

În acest moment există o lipsă de compatibilitate între sistemul de învățământ și piața muncii, lucru care afectează major economia românească. Piața muncii cere tot mai multă calificare și performanță, iar cei ieșiți de pe băncile școlii nu răspund acestor așteptări. Avem un cerc vicios care, dacă nu este rupt, condamnă absolvenții la sărăcie și România la stagnare economică sau chiar regres.

Această inițiativă legislativă oferă soluții la problemele sistemului de educație românesc, prin asigurarea de burse pentru elevii și studenții din învățământul profesional sau universitar de către întreprinzători privați. Aceste burse devin cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit.

Practic, un angajator poate să aleagă să finanțeze studiile unor elevi care urmează școala profesională, pentru specializarea lor într-un domeniu în care are nevoie de oameni calificați.

Aceasta este o măsură care ajută și statul foarte mult, pe lângă faptul că răspunde nevoilor reale ale pieței muncii. Statul scapă treptat de plata unui ajutor de șomaj și câștigă un angajat, plătitor de taxe și impozite.

Amendamentele votate astăzi în Comisia pentru Învățământ au fost redactate împreună cu reprezentanții Ministerului de Finanțe, iar proiectul legislativ are aviz favorabil din partea Ministerului Educației. Solicit colegilor din Comisia pentru Buget să organizăm o comisie comună pentru a da raport favorabil și a vota această inițiativă legislativă până în data de 1 iulie 2016. Astfel, vom oferi suficient timp investitorilor să se implice în dezvoltarea învățământului profesional chiar din anul școlar 2016-2017.

(Comunicat de presă al Vicepreședintelui PNL Raluca Turcan)

Elevii români, fruntași în UE la învățarea limbilor străine

Februarie 1, 2016

Datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat) arată că aproape 60% din elevii din ciclul de învățâmânt secundar din Uniunea Europeană studiau cel puțin două limbi străine în anul 2014, copiii din România aflându-se pe primele locuri.

La polul opus, mai puțin de 10% din elevii din ciclul secundar studiau cel puțin două limbi străine în Ungaria (6,3%), Irlanda (7,9%) și Austria (9,5%), potrivit realitatea.net.

La nivelul Uniunii Europene, aproape 18 milioane de elevi din ciclul de învățâmânt secundar, respectiv 98,6% din toți elevii de la acest nivel, studiau cel puțin o limbă străină în 2014 iar din aceștia aproape 11 milioane (59,9%) studiau cel puțin două limbi străine.

Cea mai populară limbă străină în ciclul de învățământ secundar este limba engleza, fiind studiată de peste 17 milioane de elevi (97,3%), urmată de franceză cu 5 milioane de elevi (33,7%), germană cu 3 milioane de elevi (23,1%) și spaniolă care este studiată de 2 milioane (13,1%).

(sursa: http://www.psnews.ro)

5 solicitări urgente ale PNL pe educație!

Ianuarie 15, 2016

PNL semnalează câteva priorități pentru anul 2016 care trebuie urmărite de către actualul Guvern, Ministerul Educației în special, și de către Parlament:

–        Stoparea crizei noilor manuale. PNL solicită Ministerului să accelereze ritmul în care se fac licitaţiile pentru manuale. Încă un an în care elevii să înveţe după programe noi, dar din aceleaşi manuale învechite este de nepermis!

–         O şcoală cu adevărat gratuită. 1. Elevii de clasa a XI-a şi a XII-a trebuie să primească, așa cum prevede LEN 1/2011, integral manuale gratuite. 2. Profesorii şi elevii navetişti trebuie să primească decontarea integrală a sumelor cheltuite pe transport în acest an.

–         Managementul şcolar să nu fie politizat şi în 2016. PNL consideră că trebuie oprite concursurile pentru funcţiile de conducere din inspectorate şi şcoli. În an electoral NU se pot organiza astfel de concursuri. Există riscul major să continue punerea pe funcţii a clientelei de partid. În plus, ar trebui schimbată metodologia, dar și formatul testelor pentru aceste concursuri;

–         Legea Educaţiei Naţionale trebuie respectată în totalitate. Ministerul Educaţiei trebuie să adopte Codul de Etică şi Statutul Elevilor, aşa cum prevede LEN 1/2011. Ministerul trebuie să pună în practică masteratul didactic iar ministrul trebuie să prezinte în faţa Parlamentului un raport privind starea învăţământului;

–         În școala românească să domine Etica, Profesionalismul şi Calitatea. PNL solicită Ministerului Educației să rezolve transparent şi cât mai rapid problemele privind plagiatul doctoratelor şi ale „Academiilor din Puşcării”. Solicităm debirocratizarea muncii profesorilor în şcoli şi punerea unui accent mai mare pe nevoile elevilor.

Dezinteresul, suficiența sau greșelile făcute în ultimii 25 de ani au făcut ca România să fie pe ultimele locuri în toate clasamentele internaţionale. Legea Educaţiei Naţionale a fost încălcată la vârf, modificată în interes personal, au fost politizate mai toate instituţiile de învăţământ, elevii au fost lăsați fără manuale, fără banii necesari pentru decontarea navetei atât pentru ei, cât şi pentru profesori. Greşelile şi modificările făcute sunt resimțite zilnic de fiecare dintre noi.

Salutăm faptul că au fost puse în dezbatere Planurile Cadru pentru învăţământul preuniversitar. Considerăm că oamenii politici nu trebuie să se implice Pro sau Contra scoaterii unei materii din curricula şcolară. Specialiştii sunt cei care ne propun profilurile absolvenţilor, iar noi trebuie să ne asigurăm că educaţia va primi un buget corect şi transparent.

PNL recomandă extinderea perioadei dezbaterilor pentru a primi opiniile tuturor cadrelor didactice, introducerea unui curriculum transdisciplinar şi încurajarea profesorilor să facă ore transdisciplinare în tandem pentru a maximiza rezultatele finale. În plus, solicitam să se pună un accent mai mare pe digitalizarea informaţiei şi pe asigurarea de şanse egale pentru toţi elevii din această ţară.

PNL are încredere că Executivul majoritar tehnocrat nu va repeta greșelile făcute de precedentele Guverne! PNL va fi un partener solid al Guvernului Cioloş atât timp cât vor fi ajustate deficitele din educație. Fiecare zi de întârziere în rezolvarea acestor proiecte înseamnă degradarea sistemului de învățământ românesc.

(Comunicat de presă al Vicepreședintelui PNL Raluca Turcan)

Citiți și:

https://www.monitorulsv.ro/Local/2016-01-19/Ardeleanu-prezinta-principalele-cinci-solicitari-ale-PNL-pentru-educatie