Agenda – mai 2016

Activitate la Cabinetul Parlamentar:

  • audiențe în cadrul programului săptămânal, întâlniri cu cetățenii; problematica a vizat: situații sociale deosebite din municipiul Suceava, inițiative sau modificări legislative privind sistemul de sănătate, inserția în piața muncii, medierea, demararea unor proiecte culturale, situația unor clădiri și monumente, sprijinirea persoanelor vârstnice;
  • redactarea de memorii, adrese și interpelări autorităților competente în vederea rezolvării problemelor venite de la cetățeni.

Activitate în Colegiu:

  • organizarea și coordonarea evenimentelor săptămânale de la Biroul Francez;
  • înâlnire cu elevii Școlii Gimnaziale nr.4 din municipiul Suceava care au vizitat Parlamentul României pe 21 aprilie, în cadrul Săptămânii Școlii Altfel – 11 mai 2016;
  • participare la lansarea, la Suceava, a proiectului editorial „Feminin-masculin. Povestiri de carieră-viață”, coordonat de Alina Hurubean – Cărturești – 25 mai 2016;
  • participare la Hora Bucovinei – 22 mai 2016;

Activitate în Parlament:

  • organizarea manifestării dedicate Zilei mondiale a diversității culturale pentru dialog și dezvoltare, desfășurată sub egida Alianţei Civilizaţiilor – ONU (ACONU) și găzduită de Parlamentul României și primirea Diplomei de merit „Dimitrie Cantemir” a Ministerului Afacerilor Externe, Alianței Civilizațiilor, Departamentului pentru Relații Etnice a Guvernului României „în semn de recunoaștere și prețuire a contribuției deosebite la promovarea valorilor și obiectivelor Alianței Civilizațiilor, inițiativă a Organizației Națiunilor Unite” – 19 mai 2016;
  • organizarea întrevederii delegației francofone formată din domnul Cédric Villani, directorul Institutului Henri-Poincaré, laureat al medaliei Fields 2010, domnul Fabien FLORI, Director regional al Biroului Europa Centrala și de Est al Agentiei Universitare a Francofoniei-AUF cu membri ai Delegației Parlamentului României la APF – 17 mai 2016;
  • participare la reuniunea desfășurată la Ministerul Afacerilor Externe cu ocazia vizitei Secretarului general al Organizației Internaționale a Francofoniei-OIF, doamna Michaëlle Jean, în România, alături de principalii oficiali francofoni din țara noastră – 26.05.2016;
  • participare la recepția oferită de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, la Cotroceni, cu ocazia Zilei Europei – 09 mai 2016.

Activitate profesională:

  • în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava.
  • participare comisii pentru obținerea Gradului I în învățământ în județul Suceava, , Botoșani, Neamț, Vrancea – 12.05.2016, 13.05.2016, 20.05.2016, 27.05.2016.

Activitate în cadrul PNL:

  • participare la întâlnirea cu tinerii liberali suceveni cu ocazia celebrării a 141 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal – 24 mai 2016;
  • participare ședințe de campanie – 05.05.2016, 12.05.2016, 16.05.2016, 30.05.2016;
  • participare la întâlniri cu locuitorii municipiului Suceava din cartierele: Ițcani (12.05.2016), Burdujeni (17.05.2016), George Enescu (18.05.2016), Mărășești (20.05.2016), Burdujeni Sat (22.05.2016), Centru (23.05.2016), Obcini (30.05.2016), Zamca (31.05.2016) și din zona Pieței Mici (21.05.2016) .

Prezența în mass-media:

 

Blog Sanda-Maria Ardeleanu – “Cuvântul … dinspre și către mine …”:

În dialog cu locuitorii din cartierul Obcini, alături de Primarul Ion Lungu 

Comunicat de presă: După-amiezi francofone la Suceava

 Comunicat de presă

„Dictée lavalloise” la a V-a ediție

Lansarea proiectului editorial „Feminin-masculin. Povestiri de carieră-viață” – coordonat de Alina Hurubean

Întâlnire cu Secretarul General al Francofoniei, doamna Michaëlle Jean

141 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal

La mulți ani Liberalismului românesc!

Echipa liberală de vorbă cu locuitorii în centrul municipiului Suceava

În dialog cu locuitorii din cartierul Burdujeni Sat, alături de Primarul Ion Lungu

Hora Bucovinei – eveniment „marca Gheorghe Flutur”

În dialog cu sucevenii și comercianții din zona Pieței Mici, alături de Primarul Ion Lungu

La mulți ani!

În dialog cu locuitorii din zona Mărășești, alături de Primarul Ion Lungu

“Ziua mondială a diversității culturale pentru dialog și dezvoltare”

În dialog cu locuitorii din cartierul George Enescu, alături de Primarul Ion Lungu

Comunicat de presă

“Ziua mondială a diversității culturale pentru dialog și dezvoltare”

În dialog cu locuitorii din cartierul Burdujeni, alături de Primarul Ion Lungu

Comunicat de presă: După-amiezi francofone la Suceava

În dialog cu locuitorii cartierului Ițcani, alături de Primarul Ion Lungu

Feed-back educativ după vizita la Palatul Parlamentului

La mulți ani, Europa!

Comunicat de presă: După-amiezi francofone la Suceava

Mult succes tuturor candidaților PNL!

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: