Ministrul Educației ne-a dat asigurări

Luni, 29 februarie, la Ora Guvernului din Camera Deputaților, Ministrul Educației Adrian Curaj ne-a dat câteva asigurări printre care:

  • „latinitatea și istoria noastră nu se negociază” (referitor la situația disciplinelor limba latină și istorie);
  • debirocratizarea va începe la sfârșitul lunii aprilie, prin măsuri concrete;
  • învățământul profesional și învățământul dual vor beneficia de prevederile O.G. 94/2014, aflată în dezbatere parlamentară;
  • inspectoratele școlare nu vor dispărea, rolul lor urmând să fie întărit la nivel de comunitate;
  • începând cu anul școlar următor, elevii claselor a XI-a și a XII-a vor beneficia de manuale gratuite, conform legii;
  • cei 200.000 de elevi care vor intra în clasa a IV-a în anul școlar 2016-2017 vor avea manuale noi pe bănci.
  • în urma procesului de evaluare internațională a celor peste 360 de școli doctorale, un număr semnificativ dintre acestea nu va mai funcționa.

De la un Guvern tehnocrat așteptăm promisiuni onorate.

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: