Agenda – februarie 2016

Activitate la Cabinetul Parlamentar:

  • audiențe în cadrul programului săptămânal, întâlniri cu cetățenii; problematica a vizat: demararea unor proiecte culturale, situații sociale deosebite din municipiul Suceava, inițiative sau modificări legislative privind sistemul de educație și sănătate, inserția în piața muncii, cotele de gen;
  • redactarea de memorii, adrese și interpelări autorităților competente în vederea rezolvării problemelor venite de la cetățeni.

Activitate în Colegiu:

  • sprijin acordat Comunei Ciocănești în alcătuirea dosarului de candidatură pentru titlul de Sat Cultural al României 2016;
  • organizarea unui nou sezon(4.02-08.06.2016) al activităților săptămânale, sub genericul “După-amiezi francofone la Suceava”, la Biroul Francez-Casa Prieteniei;
  • susținerea publicațiilor culturale ale autorilor suceveni.

Activitate profesională:

  • în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava.

Activitate în cadrul PNL:

  • promovarea pachetului de legi privind introducerea cotelor de gen;
  • sprijinirea și promovarea inițiativelor PNL privind relația cu Republica Moldova având la bază două documente de referință: „Strategia Națională de Apărare a României”, elaborată de CSAT și adoptată de Parlamentul României și „Declarația privind instituirea unui parteneriat strategic între România si Republica Moldova pentru integrarea europeană a Republicii Moldova”;
  • participare la întâlnirea primarilor PNL din județul Suceava cu Alina Gorghiu și Vasile Blaga, co-președinții PNL – 19.02.2016;
  • participare la evenimentul de lansare a candidaților PNL din județul Suceava pentru alegerile locale – 19.02.2016;
  • participare ședințe BPN PNL – 01.02.2016, 08.02.2016, 15.02.2016, 29.02.2016;
  • participare ședință BPL PNL Suceava – 18.02.2016;
  • participare ședințe BPJ PNL Suceava – 10.02.2016, 12.02.2016, 25.02.2016.

Alte activități:

  • participare la lansarea de către Președintele României, Klaus Iohannis, a Dezbaterii naționale privind educația și cercetarea, Palatul Cotroceni – 15.02.2016;
  • participare la ședința Comitetului Director al Alianței Civilizațiilor ONU – 17.02.2016;
  • participare la sondajul proiectului internațional de cercetare “Less Hate, More Speech: An Experimental and Comparative Study in Media and Political Elites’ Ability to Nurture Civil, Tolerant, Pro-Democratic Citizens” nr. 11 SEE 2014 din cadrul Programului RO-14 „Cercetare în Sectoare Prioritare”.

Prezența în mass-media:

Blog Sanda-Maria Ardeleanu – “Cuvântul … dinspre și către mine …”:

Prioritățile legislative ale grupului PNL din Camera Deputaților

Elevii români, fruntași în UE la învățarea limbilor străine

Comunicat de presă: După-amiezi francofone la Suceava

Bucovina, în „À la une”!

Ședința Comitetului Director al ACONU

Republica Moldova – prioritate a politicii României

Paritatea de gen este regulă și lege în guvernul francez. Companiile listate la bursă au cotă de 40%

E doar o chestiune de timp…

Comunicat de presă: După-amiezi francofone la Suceava

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: