Comunicat de presă: Reîncep După-amiezile francofone la Suceava

afis film 7 octombrie

După vacanța de vară, Biroul Francez de la Casei Prieteniei revine în atenția francofonilor și francofililor suceveni cu un program variat de activități și evenimente, începând de miercuri, 7 octombrie, ora 18:00 când va fi proiectat filmul Qu’est-ce qu’on a fait au Bon Dieu?.

Cu ce ţi-am greşit noi, Doamne? este o comedie spumoasă care îi prezintă pe Claude şi Marie Verneuil, nişte părinţi de „modă veche” aparţinând marii burghezii catolice de provincie. Deși s-au străduit întotdeauna să fie deschişi, „pilulele” s-au dovedit greu de înghiţit atunci când prima dintre fiicele lor s-a căsătorit cu un musulman, a doua cu un evreu şi cea de-a treia cu un chinez. Speranţele lor de o vedea, în sfârşit, pe una dintre fiice căsătorindu-se la biserică s-au canalizat, aşadar, pe mezină, care, tocmai a întâlnit un bun catolic. Vă învităm să descoperim dacă acest lucru se va întâmpla.

Programul săptămânal și toate evenimentele organizate de Biroul Francez vor fi anunțate pe pagina de facebook: www.facebook.com/biroulfrancez.casaprieteniei.

Vă așteptăm la După-amiezile francofone la Suceava!

 

https://www.monitorulsv.ro/Ultima-ora-local/2015-10-05/Filmul-Cu-ce-ti-am-gresit-noi-Doamne-la-Biroul-Francez-de-la-Casei-Prieteniei

http://www.radioimpactfm.ro/tag/franta/

http://orasulsuceava.ro/evenimente/2015/10/dupa-amiezile-francofone-la-suceava-4/

http://www.crainou.ro/2015/10/06/dupa-amiezile-francofone-revin-la-biroul-francez-de-la-casa-prieteniei/

7 oct film BF IMG_4642

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: