Generația elevilor români fără manuale

Ca în fiecare an școlar, la început și la sfârșit, merg la nepoții mei, acum elevi în clasele a V-a și a III-a. Este un gest firesc și de tradiție în familia mea ca cei mici să simtă că suntem parte și noi, părinții, bunicii și chiar străbunicii, la viața lor de școlari.

Deși sunt un foarte bun cunoscător al evoluției școlii românești, susținând, din interiorul sistemului, studenții, elevii, colegii profesori, părinții, toți cei implicați în bunul mers al activităților de învățământ și educație, când e vorba de nepoți, trăirile mele sunt dintr-o dată altele: emoția trecerii pragului școlii lor este unică, întâlnirile cu doamnele învățătoare și, de acum înainte, și cu profesorii lor se transformă în momente cu multiple semnificații, perspectiva mea de profesor asupra școlii în care învață copiii copiilor mei fiind, dintr-o dată, cea a omului care nu are neapărat o legătură directă, prin meserie, cu școala.

Plec la nepoții mei pentru a le ura un an școlar plin de succese și nu pot să nu mă gândesc la faptul că ei fac parte din „generația elevilor români fără manuale”.

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: