Agenda – iulie 2015

Activitate la Cabinetul Parlamentar:

  • audiențe în cadrul programului săptămânal, întâlniri cu cetățenii; problematica a vizat: inițiative sau modificări legislative privind sistemul de educație, situația clădirilor reprezentative din România, situații sociale deosebite din municipiul Suceava, inserția în piața muncii dar și sesizări privind infrastructura din municipiul Suceava;
  • redactarea de memorii, adrese și interpelări autorităților competente în vederea rezolvării problemelor venite de la cetățeni.

Activitatea în Parlament:

  • 1 iulie – 1 septembrie: vacanță parlamentară;
  • Primirea Medaliei Ordinului Pleiadei în grad de Ofiţer din partea Adunării Parlamentare a Francofoniei pentru meritele deosebite în susținerea idealurilor de cooperare și prietenie ale Francofoniei în cadrul celei  de-a  41-a Sesiuni a APF – Berna, 09.07.2015.

Activitate în Colegiu:

  • pregătirea vizitei directorului OIF, Chantal Moreno, la Suceava (Universitatea „Ștefan cel Mare” și Biroul Francez);
  • participare la manifestările anuale dedicate Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt la Putna – 2 iulie 2015;
  • participare la evenimentele organizare cu ocazia vizitei Președintelui României, Klaus Iohannis, și Președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, în Suceava (Ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava domnului Nicolae Timofti, Președintele Republicii Moldova, vizitarea campusului USV, vizitarea Cetății de Scaun a Sucevei) – 07.07.2015;
  • participare la Festivalul Internațional de Folclor “Întâlniri bucovinene”, ediția a XXVI-a, Câmpulung Moldovenesc – 19.07.2015.

Activitate profesională:

  • în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava.

Activitate în cadrul PNL:

  • participare ședință CLex a PNL Suceava – 09.07.2015, 16.07.2015, 23.07.2015;
  • participare ședințe de constituire a OSV-urilor din cadrul PNL Suceava-09.07.2015, 15.07.2015, 22.07.2015, 23.07.2015, 24.07.2015, 30.07.2014;
  • participare ședință CJex a PNL Suceava – 23.07.2015, 31.07.2015;
  • participare Colegiul Director Județean PNL Suceava – 25.07.2015.

Prezența în mass-media:

 

Blog Sanda-Maria Ardeleanu – “Cuvântul … dinspre și către mine …”:

Topul celor mai activi și inactivi parlamentari

Comunicat de presă

14 iulie – Ziua Națională a Franței

Recunoaștere pentru Francofonia românească

Atelierele de creație „Micii Meșteșugari” – ediția a XVIII-a

7 iulie 2015, la Suceava

„M-am simțit ca acasă, Domnule Președinte”

COMUNICAT DE PRESĂ – 3 iulie 2015

Putna – 2 iulie 2015

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: