25 de ani de activitate a Uniunii Polonezilor din România

IMG_0280

Adresez cele mai calde felicitări cu ocazia acestei frumoase aniversări care înseamnă tot atâția ani de la recucerirea democrației în România.

Felicit etnia polonă pentru ceea ce înseamnă în România, dar și în Bucovina noastră, alături de celelalte 12 etnii.

Nu spun o noutate atunci când afirm că există un „model polonez” care funcționează printre români, model care are o dinamică de-a lungul secolelor, îmbogățindu-se, actualizându-se permanent. Din acest model fac parte, în primul rând, patriotismul și verticalitatea polonezilor, puterea lor de a rezista, în ciuda numeroaselor încercări la care au fost supuși. Din modelul polonez fac parte și principii ale educației, valori precum solidaritatea, dârzenia. Mereu am privit cu admirație către această națiune, către etnicii poloni din țara noastră.

Cărturarii români au scris multe despre istoria acestei etnii pe meleagurile românești. Dacă ar fi doar să amintesc  ilustra lucrare a lui Nicolae Iorga Polonais et roumains. Relations politiques, économique et culturelles (1921).

Îl felicit în mod special pe bunul meu coleg, domnul deputat Ghervazen Longher pentru puterea de a aduna în jurul său oameni, de a susține comunitatea polonă, de a organiza evenimente, devenite tradiționale și de marcă pentru Bucovina. Îi mulțumesc și pentru solidaritatea pe care o manifestă mereu în apărarea și susținerea valorilor ce ne leagă într-o istorie multiseculară.

IMG_0298

IMG_0277

IMG_0306

IMG_0333 IMG_0348 IMG_0359 IMG_0378

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: