După-amiezile francofone la Suceava

Biroul Francez de la Casa Prieteniei vă propune pentru miercuri, 22 aprilie, începând cu ora 18:00, o lecție de limbă franceză folosind metoda Première classe, sub coordonarea prof. Tamara Sabin. Metoda Première classe cuprinde materiale didactice video ce folosesc limba franceză autentică, structurate pe diverse nivele, exercițiile fiind atât lexicale cât și gramaticale. Intrarea este liberă!

Tot miercuri, Biroul Francez, va găzdui premierea Concursului „La Dictée lavalloise”, aflat la ediția a IV-a în România. Acesta s-a desfăşurat simultan în oraşele Laval – Canada, Laval – Franţa, Garango, Lovetch, Mettmann  şi Suceava pe data de 28 martie 2015.  La acest eveniment au participat 111 de elevi de la Colegiul Tehnic „Petru Muşat”, Colegiul de Artǎ „Ciprian Porumbescu”, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” şi Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu”, Dumbrăveni.

Iniţiat acum 20 de ani, concursul „La Dictée lavalloise” a devenit de-a lungul anilor o serbătoare internaţionalǎ a Francofoniei reunind iubitorii de limba franceză din 6 ţǎri (Canada, Franţa, Burkina Faso, Bulgaria, Germania şi România) în jurul unei activităţi comune – dictarea – realizată sub formă ludicǎ.

În anul 2011, ca rezultat al înfrăţirii cu oraşul Laval, Suceava a primit invitaţia de a participa la acest concurs. „La Dictée lavalloise” a devenit parte  integrantă din programul anual al Asociaţiei ,,Curcubeul Succesului”, în colaborare cu Asociaţia ,,Laval-Suceava” (Franţa). Din dorinţa de a promova valorile culturale ale spaţiului francofon, respectul unităţii în diversitate, al multiculturalităţii, dar mai ales de a motiva elevii sǎ redescopere limba francezǎ, Asociaţia ,,Curcubeul Succesului”, reprezentată prin preşedintele acesteia, prof. univ. dr. Romeo Ionescu şi prin prof. coordonator Daniela Sandu, şi-a propus să ofere elevilor claselor  a IX-a, a X-a, a XI-a care studiază limba franceză şansa de a dovedi ataşamentul lor faţă de aceste valori.

Invitatul special al Biroului Francez pentru activitățile După-amiezilor francofone la Suceava din 22 aprilie este profesorul Julien KILANGA MUSINDE de la Universitatea din Angers (Franța), responsabil al filierei de Didactica limbilor străine, franceza ca limbă străină (FLE), Director al Centrului de studii de limbă franceză pentru străini, membru al Centrului de cercetare CERIEC (Centre d’études et de  recherche sur l’imaginaire, échanges et cultures) în cadrul căruia se ocupă de axa de cercetare Francofonie, didactica limbilor și literaturilor și plurilingvism. Pe lângă activitatea științifică, Julien KILANGA este de asemenea scriitor și poet, membru a numeroase organizații științifice și asociații internaționale, laureat al Premiului de poezie liberă al Asociației Europoésie și al Premiului Dialogul culturilor al Asociației Mots d’or de la Francophonie.

Acesta se află în Suceava, la invitația doamnei lector univ. dr. Mariana Șovea, urmând să susțină la Universitatea „Ștefan ce Mare” două conferințe:

  • Miercuri, 22 aprilie 2015, 16.00-18.00, sala E129, conferința « Francophonie et littérature »
  • Joi, 23 aprilie 2015, 10.00-12.00, sala A206, conferința « Pourquoi la langue française dans le monde ? ».
Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: