Declarație politică: Care este miza desfiinţării UEFISCDI?

DECLARAŢIE POLITICĂ

(31.03.2015)

Care este miza desfiinţării UEFISCDI?

Stimate Domnule Preşedinte,

Stimaţi Colegi,

Săptămâna trecută, în Parlamentul României, colegii senatori au amănat din nou luarea unei decizii privind soarta Unității Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI). Mărți, 24 martie, ar fi trebuit să aibă loc votul pe Proiectul de lege privind respingerea OUG nr. 74 prin care s-a înfiinţat în 2010 UEFISCDI, însă acesta a fost retrimis la Comisiile Senatului pentru un raport suplimentar.

Dacă actul normativ, ajuns în cele din urmă în plenul Senatului, va fi respins definitiv, UEFISCDI ar putea fi desfiinţat, revenindu-se la o formulă „descentralizată”, în care alocarea finanţărilor în cercetare va fi coordonată de mai multe agenţii, spre exemplu una ar putea avea competențe în evaluare, alta în monitorizare. Acest lucru ar putea fi posibil dacă am presupune că cele două procese nu ar avea nici o legătură între ele sau că evaluarea s-ar putea realiza fără o monitorizare prealabilă.

Înainte de 2010, cele trei instituţii care alocau banii în cercetare erau Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi a Cercetării Ştiinţifice Universitare, Centrul Naţional de Management Programe (subordonat Ministerului Educatiei) şi Agenţia Managerială de Cercetare Ştiinţifică, Inovare şi Transfer Tehnologic.

În timp ce Ministrul Educației ne oferă asigurări că tot ce se va face în această privință, va fi în spiritul creşterii transparenţei şi al corectitudinii alocării fondurilor şi al creşterii eficienţei utilizării fondurilor în cercetare, reprezentanții cercetătorilor atrag atenţia că desfiinţarea UEFISCDI ar avea un impact profund negativ asupra cercetării româneşti şi a imaginii României în lumea cercetării pe plan internaţional. Mai mult decât atât, corupţia din sistem ar urma să crească, iar transparenţa finanţării cercetării nu ar mai fi aceeaşi.

De asemenea, nu putem ignora observațiile făcute de specialisti în domeniul cercetării care sunt de părere că UEFISCDI este structurată şi funcţionează în baza principiilor implementate în agenţii similare de prestigiu internaţional, precum National Science Foundation din SUA, European research Council, German Research Foundation sau Agencie National de la Recherce din Franţa. Totodată, aceiași specialiști afirmă că spargerea în două agenţii, propusă în Senatul României, este o “noutate” în domeniu şi fără nicio legătură cu bunele practici internaţionale.

Stimați Colegi, anul trecut, în timpul dezbaterilor din Camera Deputaților pe acest subiect,  atrăgeam atenția, alături de societatea civilă, că miza desfiinţării UEFISCDI este „feudalizarea banilor din cercetare“ într-un an electoral. Nu pot să nu constat că batem parcă pasul pe loc și, iată-ne astăzi, din nou, în fața aceleiași întrebări: care este de fapt miza desființării UEFISCDI ?

Vă mulţumesc.

Prof. univ. DHC Sanda-Maria ARDELEANU

Deputat PNL Colegiul nr.1 Suceava

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: