Declarație politică: Degeaba Lege, degeaba principii: politizarea educației continuă!

DECLARAŢIE POLITICĂ

(17.03.2015)

Degeaba Lege, degeaba principii: politizarea educației continuă!

 

Stimate Domnule Preşedinte,

Stimaţi Colegi,

Am participat acum două săptămâni la o dezbatere privind Codul de etică în învățământul preuniversitar. Peste 200 de persoane și-au exprimat interesul legat de o măsură bună, un pas înainte în democratizarea, dar și stabilitatea sistemului. Mulți colegi și-au exprimat însă scepticismul în privința finalizării metodologiei de aplicare a Codului etic dar și, mai trist, cu privire la implementarea acestuia. Se dădeau exemple „omologate” deja, legi bune dar neaplicate sau aplicate necorespunzător, cum este cazul Legii Educației Naționale nr.1/2011.

Confirmarea acestor „premoniții” nu a întârziat să apară, de data aceasta în învățământul superior.

Din componența Consiliului de Etică și Management Universitar (CEMU), constituit în baza Ordinului de ministru nr. 2204/2015, emis pe data de 10 martie, fac parte cinci membri de la Universitatea Politehnică București de unde au provenit 2 miniștri PSD, doi membri de la USAMV București (universitatea actualului ministru al Educației) la care se adaugă un membru de la USAMV Iași, un rector de la Alba Iulia cu carnet de membru PSD, un reprezentant al Universității Transilvania din Brașov și un reprezentant al studenților din federația apropiată de PSD.

Reamintim faptul că înființarea CEMU a fost prevăzută în Legea Educației încă din 2011, dar a fost pus în practică doar acum. Conform art. 218, alin. 2 din Legea Educației, CEMU „ se pronunţă asupra litigiilor de etică universitară şi are ca principale atribuţii: monitorizarea punerii în aplicare a politicilor de etică universitară la nivelul sistemului de învăţământ superior;  auditarea comisiilor de etică din universităţi şi prezentarea unui raport anual privind etica universitară; constatarea încălcării de către o instituţie de învăţământ superior a obligaţiilor prevăzute de prezenta lege;  elaborarea şi publicarea Codului de referinţă al eticii şi deontologiei universitare, care este un document public.”

Chiar dacă este, conform legii, doar un organism consultativ, acest consiliu poate avea o influență importantă în menținerea integrității din universități, auditând comisiile de etică sau chiar putând propune revocarea din funcție a rectorilor.

Cine își mai poate imagina că actualul CEMU, profund politizat și constituit fără respectarea unor minime criterii de etică, își va exercita misiunea sa ETICĂ?

Vă mulţumesc.

 

Prof. univ. DHC Sanda-Maria ARDELEANU

Deputat PNL Colegiul nr.1 Suceava

 

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: