Din interiorul sistemului de învățământ

Proverbul „Toamna se numără bobocii” se potrivește și nu prea calendarului din școlile și universitățile românești. Vara este fierberea cea mare, toamna, balurile bobocilor.

Fac parte din sistem și îl slujesc cu credință de ani buni. Am emoții și toamna, la deschiderea anului școlar/universitar, dar am emoții mai mari vara, în sesiunile de examene ale elevilor, studenților și profesorilor.

Am participat și anul acesta la examenele mari: obținerea gradului I în învățământ, licență, disertații la masterat, susțineri de teze de doctorat… și nu pot să nu remarc SCHIMBAREA – cu toții ne dorim o calitate superioară a pregătirii tinerilor noștri, profesorii fac eforturi (pe măsura pregătirii fiecăruia dintre ei, de altfel, ei înșiși produși ai școlii românești!!!), suntem conștienți că „așa nu se mai poate”, vrem să fim în rând cu Europa și chiar să-i trecem granițele.

Vorbesc din interiorul sistemului pe care îl slujesc cu credință și, de aceea, aș vrea să mă credeți: atâta timp cât finanțarea școlii nu va atinge un minim 5% din PIB, obligatoriu a fi respectat în fiecare an, atâta timp cât politicul va mai hotărî destinele școlii și ale slujitorilor ei, atâta vreme cât nu se vor face eforturi pentru recredibilizarea școlii și pentru promovarea profesiei de DASCĂL ca una dintre cele mai atractive la nivelul societății, gustul amar lăsat de examenele acestei veri se va accentua.

Sunt tristă pentru rezultatele la bacalaureat, acest examen național care a ajuns instrument de manipulare a opiniei publice: în funcție de ceea ce vrem să demonstrăm, propunem subiectele și facem evaluarea, dupa care ieșim pe televiziuni pentru a comenta, de cele mai multe ori în necunoștință de cauză, niște cifre.

În timpul examenelor ar trebui să se facă liniște, ca într-o sală de operații sau ca atunci când se filmează. Or, dimpotrivă, întreaga atmosferă din societatea românească pe perioada examenelor este menită să distragă atenția candidaților și a familiilor acestora, derutând și întărind sentimentul de insecuritate.

Dar sunt și mai tristă pentru rezultatele obținute de colegii mei la examenul de definitivat. Nu sunt de vină ei, de vină e sistemul și cei care l-au condus atâția amar de ani pierzând din vedere esențialul: CALITATEA PREGĂTIRII TINERILOR. Schimbările nepermis de dese la nivelul programelor,tentativele eșuate de reformare, intervențiile asupra sistemului după bunul-plac al miniștrilor, toate acestea și multe, multe alte neajunsuri se regăsesc în procentul de promovabilitate la examenul național de definitivat.

Îmi pare rău pentru tristețea pe care aceste examene au lasat-o asupra candidaților, a noastră, a tuturor. Cred că am ajuns la nivelul de alertă maximă în sistemul de învățământ românesc. Oare nici acum nu ne vom trezi?