Comunicat de presă

Deputata Ardeleanu, invitata actorului Adrian Păduraru, la „The Money Channel”

Deputata PDL de Suceava, universitara Sanda-Maria Ardeleanu, va apărea într-o emisiune care va fi difuzată de postul de televiziune cu acoperire naţională „The Money Channel”. Doamna Ardeleanu este invitata actorului Adrian Păduraru, care, împreună cu fratele său, Cătălin, sunt realizatorii emisiunii „Vinul şi arta”. Filmările vor avea loc marţi, 16 octombrie, iar emisiunea va putea fi văzută sâmbătă, 20 octombrie, de la ora 19.00, şi, în reluare, duminică, 21 octombrie, începând cu aceeaşi oră. Temele emisiunii sunt educația și turismul. Sanda-Maria Ardeleanu spune că, în dubla sa calitate, de parlamentar şi de universitar, s-a comportat ca un adevărat ambasador al Sucevei, atât în ţară cât şi în străinătate, şi că liderul PDL, Gheorghe Flutur, a făcut foarte multe pentru promovarea judeţului pe vremea când era preşedinte al Consiliului Judeţean. Deputata Ardeleanu susţine că invitaţia la emisiune a venit într-un moment cât se poate de potrivit, pentru că zilele trecute a avut loc în faţa Palatului Administrativ Suceava Târgul de Turism al Bucovinei, prilej cu care a venit din nou în contact cu meşterii populari şi cu o serie de producători. Sanda-Maria Ardeleanu a declarat: „În cadrul emisiunii voi avea grijă să vorbesc despre munca tuturor celor care au făcut din Bucovina un ţinut extrem de vizitat şi de admirat. Voi vorbi despre mănăstiri, pensiuni, Asociaţia „Produs în Bucovina” şi despre toate programele de promovare a zonei. Sînt convinsă că emisiunea de la „The Money Channel” va constitui încă o invitaţie pentru români de a vizita Bucovina”. Invitaţia la emisiunea „Vinul şi arta” a venit ca urmare a relaţiei speciale pe care actorul Adrian Paduraru o are cu Suceava şi cu Sanda-Maria Ardeleanu. Cei doi au pus bazele Asociaţiei „Compania Teatrală Bucovina”, un proiect care a însemnat, printre altele, câteva spectacole jucate pe diferite scene din judeţul Suceava.

Biroul de Presă al deputatei Sanda-Maria Ardeleanu


<span>%d</span> blogeri au apreciat: