Archive for 19 ianuarie 2010

Pentru o lectură inedită a textului Legii bugetului (I)

ianuarie 19, 2010

Dezbaterea Proiectului Legii bugetului în Parlamentul României a reprezentat, printre altele, momentul unei rapide “reintrări în forma de legiuitor” a majorităţii covârşitoare a deputaţilor şi senatorilor uninominali. Obligaţi, în premieră absolută, să-şi evalueze priorităţile în colegiul pe care îl reprezintă chiar în perioada sărbătorilor de iarnă, pentru ca, în primele zile ale lui Brumar, să construiască amendamentele, să le trimită spre înregistrare echipelor de consilieri parlamentari însărcinaţi cu introducerea lor în textul legii, mai apoi, să le susţină în comisiile de specialitate pentru “avizul consultativ”, în fine, să le prezinte sau nu, de la caz la caz, în plenul celor două Camere reunite, timp de patru zile, parlamentarii nici nu şi-au dat prea bine seama că s-a încheiat anul vechi pentru a-l lăsa pe cel nou să se instaleze. O efervescenţă benefică pentru ţară  “a ţinut în priză” toată suflarea politică românească de luni bune încoace, iar trecerea în deceniul doi al mileniului trei s-a făcut discret, pe vârful picioarelor şi în şoaptă, ca într-o familie unde se aşteaptă naşterea unui prunc, “făt preţios”, deci cu mici probleme şi mari speranţe.

Proaspătul politician uninominal se distinge, de altfel, de politicienii uneori depersonalizaţi ai listelor, prin forţa iluziei, prin imaginarul politic nepervertit încă sau revigorat de încrederea celor mulţi care au dat votul lor pentru omul din spatele imaginii. Încrederea în dreptate şi în puterea de schimbare prin competenţele profesionale, prin altruism şi sinceritate îl învăluie pe parlamentarul de azi, motivat să caute febril soluţii menite să-i marcheze prezenţa activă pe harta colegiilor.

În aceste zile de “febră bugetară”am căutat, am propus, am combătut sub imperiul actualităţii imediate şi nicidecum metafizic, repetându-mi mereu principiul conform căruia aplicarea şi verificarea ideilor mele se poate face doar în contextul specific al reprezentării, de către mine, a unui important număr de indivizi, purtători ai aceloraşi idei, credinţe, idealuri.

Şi am găsit, într-o dimineaţă, strecurată cu bună intenţie pe biroul meu de deputat, o carte de referinţă: “Domnia cantităţii şi semnele vremurilor” de René Guénon, în varianta princeps: Le règne de la Qualité et les Signes des Temps (Gallimard,1945). Tradusă în română de Florin Mihăescu şi Dan Stanca şi publicată la Humanitas în 2008, lucrarea m-a trimis imediat către un alt titlu al aceluiaşi René Guénon, La crise du monde moderne (1931), publicată tot de Humanitas, în traducerea excelentă a Ancăi Manolescu în 1993, carte pe care o citisem descoperind un sistem filozofic iniţiatic şi bine coagulat, în cadrul căruia se detaşează semnele decăderii spirituale a civilizaţiilor în perioada modernă, din perspective tradiţionale occidentale şi orientale.

Mulţumindu-i prietenului pentru semn şi convinsă fiind de faptul că nici un semn nu e întâmplător în existenţa noastră, am replonjat în scrierea guénoniană, realizând că activitatea mea de deputat preocupat de înţelegerea filozofiei unui buget naţional aflat sub tirul criticilor drepte sau nedrepte are nevoie de o bază teoretică sugerată de Domnia cantităţii şi semnele vremurilor.

Am extras imediat două postulate: (1) “… tot ceea ce trebuie să se întâmple se întâmplă în mod necesar la timpul său, şi aceasta, adeseori, prin mijloace neprevăzute şi cu totul independent de voinţa noastră; graba febrilă pe care contemporanii noştri o pun în tot ceea ce întreprind nu poate face nimic împotriva acestui fapt …” şi (2) “Trăsătura principală a mentalităţii moderne este tendinţa de a reduce totul la punctul de vedere cantitativ şi, alături de aceasta, “individualismul”.

M-am aplecat asupra textului legii bugetului din această perspectivă, a faptului ce trebuie să se întâmple, a crizei lumii moderne, a disoluţiei principiilor (“absenţa desăvârşită a oricărui principiu implică un fel de contrafacere a principiului însuşi”, spune R. Guénon), a raportului calitate / cantitate, esenţă / substanţă (în tradiţia hindusă) sau formă / materie (în filozofia scolastică). Mi-am adus aminte şi de o formulare a unui coleg parlamentar care spunea că actualul buget naţional este “formă fără fond”, încercând să găsesc argumentele care să o susţină, dincolo de superficialitatea  clişeului lingvistic. Şi am găsit răspunsuri aşteptate pentru a fi citite, culese şi inteligent folosite: “ … nu e de ajuns să denunţi erorile şi să le faci să apară aşa cum sunt ele însele în mod real; …este încă şi mai interesant şi mai instructiv să le explici, adică să cauţi cum şi de ce s-au produs, căci tot ce există în vreun fel oarecare, chiar şi eroarea, îşi are în mod necesar raţiunea de a fi, şi dezordinea însăşi trebuie să îşi găsească loc, în cel din urmă, printre elementele ordinii universale ”.

Zile fierbinţi de discuţii colegiale pe tema bugetului ţării în Parlament. Mă întâlnesc cu un tânăr coleg deputat, distins intelectual şi fost ministru al culturii, devorator de cărţi. Schimbăm două vorbe despre buget, ajungem la criza lumii noastre , a lumii moderne, îl amintesc pe René Guénon …“Ah! Ce bine că şi în Parlament …” şi nu termină fraza, dându-şi seama că a început formularea enunţului său altfel decât şi-ar fi dorit-o. Continuă astfel: “Asta ar trebui să citească parlamentarii!. Ce părere aveţi despre un club  guénonist în Parlamentul României? ”

Vom reveni pe această temă importantă, o lectură inedită a textului legii bugetului, prin intermediul unor viziuni asupra realităţii, în încercarea de a descifra semnele vremurilor noastre, a timpului în care trăim. Din perspectiva reflecţiilor unui parlamentar.

Reclame