Archive for 7 Mai 2009

România francofonă | 24 martie 2009

Mai 7, 2009

Stimaţi colegi deputaţi,

Declaraţia mea politică se intitulează „Despre România francofonă”.

Francofonia reprezintă, fără îndoială, liantul care a apropiat România de Europa, cu mult înainte ca aceasta să devină stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. România deţine, prin tradiţiile modernizării sale, o poziţie atrăgătoare în cadrul Fancofoniei. Montaigne, Balzac, Baudelaire, Proust, Valéry fac parte din cultura noastră individuală şi sunt puncte de reper în existenţa noastră intelectuală.

După cum ştim, România a fost, în perioada 28-29 septembrie 2006, prima ţară desemnată din aria Europei Centrale şi de Est, căreia i s-a încredinţat misiunea de a organiza un sommet al francofoniei în această parte a lumii.

Nu vom uita curând faptul că, începând cu evenimentul din 2006, Bucureştiul a redevenit – prin asumarea benevolentă a unor procese continue şi contigue de influenţare şi generoasă asimilare – un oraş reprezentativ pe harta adepţilor limbii franceze şi a valorilor culturii de expresie franceză, în care se celebrează valorile Francofoniei: respectarea drepturilor omului, ale cetăţeanului şi ale statului de drept, respectarea diversităţii conţinuturilor culturale şi a expresiilor artistice, respectarea solidarităţii şi a democraţiei.

Efectele pozitive ale succesului românesc de după Sommet-ul din 2006 nu au întârziat să apară. Vizibilitatea românească în Francofonia mondială a continuat. Astfel, în anul 2007, România, în cooperare cu Agenţia Universitară a Francofoniei, a instituit sistemul de burse „Eugen Ionescu” destinate doctoranzilor şi cercetătorilor din ţări francofone care doresc să studieze sau să dezvolte proiecte de cercetare în centrele universitare din ţara noastră.

Este remarcabil momentul (2007) în care România a fost declarată stat – far al Francofoniei în Europa Centrală şi Orientală de către secretarul general al Francofoniei, recunoscându-i-se rolul în promovarea limbii franceze şi a valorilor francofone în regiune.

Un alt exemplu vine dinperioada 8-11 noiembrie 2007, când s-a desfăşurat colocviul „Sibiul francofon: protecţia şi promovarea diversităţii culturale în contextul extinderii Francofoniei”, organizat de Ministerul Afacerilor Externe, în colaborare cu Ministerul Culturii şi Cultelor şi cu Universitatea Lucian Blaga, în cadrul programului „Sibiu, capitală culturală europeană 2007”.

Mai aproape de noi, acum un an, în aprilie 2008, la Bucureşti a avut loc Reuniunea Corespondenţilor naţionali pentru Francofonie din Europa Centrală şi de Est. A urmat, în luna iunie 2008 la Bucureşti, Reuniunea Reţelelor Instituţionale ale Francofoniei, coorganizată de Organizaţia Internaţională a Francofoniei şi Ministerul Afacerilor Externe român.

România francofonă a fost activă şi în perioada 17-19 octombrie 2008, când s-au desfăşurat la Québec lucrările celui de-al XIII-lea Sommet al Francofoniei. În noua etapă din evoluţia Francofoniei instituţionale, marcată de adaptarea structurilor sale la realităţile politice, economice, tehnologice şi culturale de la începutul noului mileniu, România continuă să îşi consolideze rolul în cadrul Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, reafirmându-şi, în mod constant, opţiunea francofonă.

Aniversată în fiecare an pe 20 martie, Ziua Internaţională a Fancofoniei este o sărbătoare a limbii franceze care uneşte în gând şi simţire 200 de milioane de oameni din întreaga lume şi reuneşte 870 de milioane de oameni din cele 70 de state şi guverne ale Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei.

Francofonia nu este promovată numai în marile oraşe ale României, aşa cum ar putea reieşi din expunerea de mai sus. Moldova şi Bucovina, profund ataşate culturii şi civilizaţiei franceze şi francofone, continuă şi astăzi un învăţământ de înaltă calitate în pregătirea specialiştilor vorbitori de franceză, mai mult, dezvoltând activităţi permanente de promovare a spiritului francez, de împărtăşire a valorilor comune francofoniei, de atragere a investiţiilor din spaţiul francofon.

Situaţia limbii române din Basarabia poate fi cel mai sugestiv şi tulburător exemplu legat de rolul limbii franceze în promovarea şi dezvoltarea limbii române. Spaţiul respectiv a cunoscut alfabetul latin prin intermediul limbii franceze. Limba şi civilizaţia franceză s-au constituit în motivaţii puternice în lupta pentru afirmarea latinităţii noastre.

România şi-a manifestat continuu ataşamentul pentru limba franceză prin aderarea elitelor inteligenţei româneşti la valorile culturii franceze, acest aspect fiind urmat şi de diseminarea prin educaţie a culturii franceze prin învăţământul de stat şi privat.

Toate acestea reprezintă semnale vii legate de procesul de maturizare statală europeană a ţării şi de modernizare instituţională.

În acest context, consider că nu trebuie să minimalizăm succesele repurtate de România şi eforturile reale pentru obţinerea acestora printr-o decizie ce ar putea genera o reacţie negativă atât pe plan cultural, cât şi politic.

Aceste considerente mă determină să susţin menţinerea disciplinei de studiu limba franceză în programele-cadru ca primă limbă modernă de studiu în România.

O eventuală diminuare a importanţei limbii franceze ar putea umbri într-un timp scurt progresele înregistrate de România pe parcursul multor ani de perseverenţă. Învăţământul de şi în limba franceză trebuie să fie considerat şi astăzi, în România, ca fiind prioritar, întrucât pentru români, limba franceză este simultan un excelent mijloc de facilitare a schimburilor culturale, ştiinţifice şi tehnice, o prestigioasă limbă literară, o riguroasă limbă filozofică şi ştiinţifică, precum şi limba în care au fost realizate şi descrise numeroase şi importante descoperiri, invenţii şi aplicaţii tehnice şi, de ce nu, o limbă internaţională şi oficială a diplomaţiei, limba celei de-a patra puteri mondiale pe plan industrial, agricol şi comercial – Franţa.

Vă mulţumesc.

Anunțuri

Nu este totul pierdut | 3 martie 2009

Mai 7, 2009

La sfârşitul săptămânii trecute, obligaţiile mele profesionale (o inspecţie pentru obţinerea gradului I în învăţământ) m-au purtat într-o aşezare românească cu totul specială şi care mi-a trezit senzaţii şi sentimente contradictorii. În România profundă, comuna Hudeşti, judeţul Botoşani, la graniţa cu Ucraina şi vecină cu Prutul, când prieten, când duşman de moarte, întinsă, cu satele ei, pe minunatele coline moldoveneşti, roditoare în livezi şi vie, pare, la prima vedere, o margine de lume.

De la Suceava pana la Hudeşti e preţ de vreo oră şi jumătate de mers cu maşina, cei optzeci de kilometri traversând locuri de poveste, precum pădurea Gorovei, dar şi oraşele în care timpul pare a se fi oprit, asemenea municipiului Dorohoi. Şoseaua este perfectă şi multe uliţe din sate ca Vârfu Câmpului sunt asfaltate şi într-o stare mult mai bună decât unele străduţe şi alei din municipii reşedinţa de judeţe. O linişte activă într-o Românie în care se simte mâna măiastră a omului, a primarului gospodar, a sătenilor ce îşi cresc păsările de curte şi animalele aşa cum o făceau strămoşii lor, pătrunde imediat în sufletul vizitatorului. Am văzut la Hudeşti, printre altele, cocoşul şi găina din „Punguţa cu doi bani” şi am întâlnit dascăli ce mi-au amintit imediat de domnu’ Trandafir.

Şcoala de la „Centru” are 200 de copii. Am fost primiţi în corpul vechi de clădire, deoarece sobele de teracotă asigurau o temperatură confortabilă şi am văzut partea nouă a şcolii de pe geam. „E frig în noile săli de clasă”, ne-a declarat doamna directoare, profesor devotat de o viaţă în această şcoală, coagulând în jurul său, tot ce înseamnă buna tradiţie în învăţământul românesc.

Întâlnirea cu copiii a fost însă atât de dinamică şi emoţionantă în acelaşi timp încât ne-am trezit, noi, importanta comisie de examen, cântând „Alouette, gentille alouette” în cor cu elevii de clasa a IV-a, sau vorbind franţuzeşte cu copiii ale căror caiete demonstrau truda la această disciplină. La Hudeşti, Botoşani, la capăt de ţară şi de Europa, prima limbă modernă este franceza: se vorbeşte şi se scrie franţuzeşte, se cântă repertoriu francez în toalete „de hârtie creponată”, se învaţă după bunele metode tradiţionale ale şcolii româneşti.

Le-am mulţumit învăţătorilor şi profesorilor pentru munca lor şi am văzut lacrimi de bucurie. Nimeni nu s-a plâns de lipsuri într-o localitate ce are titlul de „sat european”, titlu ce se acordă comunităţilor ai căror locuitori contribuie în mod direct la modernizarea aşezării.

Primii ghiocei ai acestei primăveri i-am primit de la copiii din Hudeşti, copii frumoşi, curaţi, veseli şi hotărâţi să înveţe şi franţuzeşte. Atunci ne-am spus: „Nu e totul pierdut în ţara noastră, nu e totul pierdut în şcoala românească”.

Doamna ministru al educaţiei, copiii şi dascălii din Hudeşti-Botoşani aşteaptă noua Lege a învăţământului în care speră să regăsească şi elemente din buna tradiţie a şcolii româneşti.

Basarabenii noştri | 24 februarie 2009

Mai 7, 2009

„Cu vorba-mi strâmbă şi pripită/Eu ştiu că te-am rănit spunând/Că mi-ai luat şi grai şi pită/Şi-ai năvălit pe-al meu pământ./În vremea putredă şi goală/Pe mine, frate, cum să-ţi spun,/Pe mine m-au minţit la şcoală/Că-mi eşti duşman, nu frate bun…/Din Basarabia să scriu,/Dulci fraţi de dincolo de Prut./Vă scriu cum pot şi prea târziu,/Mi-e dor de voi şi vă sărut”.

Am deschis prima mea declaraţie politică în calitate de deputat în Parlamentul României cu aceste versuri-testament semnate de Grigore Vieru.

Vă rog să acceptaţi ca, în memoria celui pentru care fiecare petală a Podului de flori a însemnat un cuvânt românesc, să păstrăm un moment de reculegere.

Vă mulţumesc.

Mă aflu astăzi la această înaltă tribună românească pentru că aşa a vrut Dumnezeu, dar poate că nu este întâmplător; am intrat recent în politică, recent şi am câştigat alegerile uninominale în Colegiul 1 Suceava, prezentându-mă electoratului meu cu activitatea de dascăl şi de prorector cu relaţii internaţionale, imagine universitară, cooperare şi integrare europeană a Universităţii „Ştefan cel Mare”.

De peste 10 ani, împreună cu profesorii şi studenţii din această universitate, soră cu istorica universitate din Cernăuţi, construim strategia deschiderii internaţionale a unei cetăţi culturale, cunoscută prin dinamismul dezvoltării şi amprentele de personalitate pe care şi le-a pus asupra învăţământului superior românesc: o universitate care se internaţionalizează prin legături de colaborare şi prietenie atât în vestul, cât şi în estul Europei.

Legăturile cu spaţiul academic din Republica Moldova sunt, fireşte, speciale, ca între fraţi. Facem parte din universităţile româneşti care şcolarizează, la cele trei cicluri de învăţământ superior, un număr important de studenţi basarabeni. Participăm, umăr la umăr, la reforma europeană în domeniul învăţământului superior, suntem parteneri în proiecte de cercetare, ne întâlnim la numeroase manifestări ştiinţifice, predăm unii în universităţile celorlalţi, ne primim studenţii, ne trimitem solii culturii şi ai academismului, nu ne uităm nicicând unii pe alţii, într-o revărsare continuă de prietenie şi susţinere reciprocă. Învăţăm mereu unii de la ceilalţi, crezând cu convingere că suntem locuitorii unui spaţiu miraculos, cu oameni ambiţioşi şi harnici pe care Europa îi merită şi îi are deja.

Prezenţa elevilor şi studenţilor basarabeni în şcolile şi universităţile noastre se constituie în cea mai eficientă şi sigură modalitate de menţinere şi întărire a dialogului dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului. Această prezenţă facilitează formarea tinerilor cetăţeni moldoveni pentru a face faţă nevoilor unei ţări ce îşi doreşte şi pregăteşte aderarea şi integrarea în structurile Uniunii Europene.

Puterea politică nu mai este astăzi de tip piramidal. Ea este policentrică: vorbim despre o putere politică, alături de una economică, dar şi de forţa societăţii civile. Din punctul acesta de vedere, globalizarea impune pentru toţi românii măsuri de conservare şi afirmare a identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase.

Programul actual de guvernare propune o strategie coerentă, tratând cu mult interes şi grijă relaţiile cu românii de pretutindeni. Partidul Democrat Liberal încurajează, în acest sens, direcţii de acţiune în sprijinul realizării unui cadru legislativ şi instituţional unitar pentru toţi românii, formarea de parteneriate pentru promovarea şi realizarea de proiecte economice şi sociale, instituirea unei comunicări eficiente pentru informarea periodică şi obiectivă a societăţii româneşti. Proiectele în domeniile educaţiei, culturii şi turismului pot să întărească actul cultural, promovarea limbii şi culturii române şi în rândul celora pe care marele lingvist de origine basarabeană Eugen Coşeriu îi numea „Basarabenii mei”.

Parlamentul României este tribuna tuturor românilor. Aici reverberează ecoul tuturor problemelor, nevoilor şi viselor noastre. Aici e locul ce păstrează nestinsă lumina candelei speranţelor, aici se ţese dialogul dintre generaţii, aici se manifestă spiritul unei culturi bine conturate şi recunoscute.

De aici vom face auzite năzuinţele fraţilor noştri de peste Prut. Şi, pentru a încheia, tot Grigore Vieru: „Lacrimi aşteaptă la rând, aşteaptă la coadă să strălucească de bucurie în ochii noştri în acea măreaţă zi, când vom fi şi noi în rând cu lumea, cu alte cuvinte în Europa. Nu poţi intra în Europa cu graniţa în spate… Aşa să ne ajute Dumnezeu!”

Spre informarea dumneavoastră: am iniţiat în cadrul Grupului parlamentar al PD-L, cu ajutorul Ministerului Transporturilor, o hotărâre de Guvern menită să asigure gratuitatea transportului feroviar pe teritoriul României, pe relaţiile spre şi dinspre Buureşti, Iaşi, Galaţi, pentru elevii şi studenţii basarabeni care se vor deplasa la sediile de votare în perioada 4-6 aprilie 2009.