La începutul acestei săptămâni a apărut nr.12 al Revistei ANADISS, publicație bianuală a Centrului de Cercetare Analiza Discursului (CADISS) din cadrul Universității “Ștefan cel Mare” din Suceava. Cotată în categoria B+ de către CNCSIS în 2011 și aflată în proces de reacreditare academică pentru anul în curs, ANADISS ocupă deja un loc recunoscut în seria publicațiilor de profil, tematica abordată în paginile ei mergând de la problematica largă a Analizei Discursului (AD), la domenii speciale precum limbajul media, intertextualitatea, discursul politic sau comunicarea didactică.
Pe parcursul celor şase ani de apariție neîntreruptă, Revista ANADISS l-a avut ca Director pe regretatul profesor Vasile Dospinescu, somitate în sfera științelor limbajului, sufletul și mintea care au coordonat echipa de redacție, făcând posibilă nu numai apariția, ci și notorietatea acestei publicații în rândul specialiștilor.
Ultimul număr ANADISS este unul special: cele 300 de pagini de valoroase contribuții științifice îi sunt închinate, in memoriam, profesorului și omului Vasile Dospinescu. Cine și-ar fi imaginat că prefața științifică semnată tradiţional Vasile Dospinescu va fi înlocuită, pentru numărul 12, de un emoționant text intitulat „Merci, professeur!” al Simonei-Aida Manolache…
„Discurs și societate” este tema generală a acestui volum. Cele 25 de contribuții științifice aparținând unor autori din România, Republica Moldova, Coasta de Fildeș și Turcia poartă girul unui larg Comitet științific, din rândul căruia fac parte academicienii Marius Sala (România) şi Anatol Ciobanu (Republica Moldova), profesorii Joseph Courtès, Philippe Lane, Dominique Maingueneau (Franța), Liviu Dospinescu (Canada), Maria Carpov, Rodica Nagy, Ioan Oprea, I. C. Corjan, Evelina Graur, Simona-Aida Manolache, Sanda-Maria Ardeleanu (România). Ioan Oprea, Ioana-Crina Coroi, Nicoleta-Loredana Moroșan şi Corina Iftimia au asigurat lectura şi acurateţea textelor redactate în limbile franceză, engleză și germană.
Vineri, 20 ianuarie 2012, la sediul CADISS, aflat în Corpul istoric al Universității sucevene va avea loc lansarea numărului 12 al revistei ANADISS. Cu acest prilej vom vorbi, într-un moment REMEMBER, despre profesorul Vasile Dospinescu, creatorul și mentorul școlii de lingvistică franceză la Suceava, cel care va inspira în continuare activitatea Centrului de Cercetare Analiza Discursului (CADISS), rămânând viu în memoria şi gândul foştilor săi colaboratori şi discipoli.